Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deşi a căutat pentru formaţiunea sa un nume care să-l apropie de PSD, Mircea Geoană încă este mai cunoscut decât partidul său. Partidul Social Românesc, aşa se numeşte partidul lui Mircea Geoană. Mizând pe confuzie, PSRO nu duce deloc spre PSD, numele ducând mai degrabă spre o pasăre. Nu se reţine uşor. De aceea, crainicii şi comentatorii preferă să-i spună “partidul lui Geoană”.

Şi acum, când PNL se află la prima alianţă, marcând astfel ieşirea din izolare, se spune că s-a aliat cu “partidul lui Geoană”, nu cu PSRO.

Când vorbim despre această alianţă, care se vrea postelectorală, în mod normal facem o paralelă cu alianţa pe care o are PSD cu ALDE. O fracţiune liberală s-a aliat cu un partid de stânga, iar o fracţiune social-democrată merge către dreapta. Acest lucru ne arată încă odată cât de puţin importantă este pentru partide ideologia. Găseşti un loc pe stânga, mergi pe stânga. Vezi mai mult spaţiu pe dreapta, te aşezi pe dreapta.

Alegătorii au intuit aceste anomalii şi atunci când votează nu mai ţin seama de doctrine şi ideologii decât într-o foarte mică măsură. Intelectualii, indiferent cât de săraci sunt, votează cu dreapta, fie ca o reacţie târzie la ideologia comunistă, fie ca un reflex împotriva unei stângi care, în timp, a devenit simbolul corupţiei.

Populaţia asistată votează cu PSD. Fiind un partid mai priceput la administraţie, majoritatea salariaţilor de stat votează, de asemenea, cu PSD. Aceste categorii sociale formează grosul electoratului pe care se bazează stânga românească. Dar nu este vorba despre stânga pe care o reprezintă partidul lui Mircea Geoană.

Este greu de estimat cu ce zestre merge Geoană spre PNL. Ce electorat ar putea extrage PSRO de la PSD? Despre asistaţii social nici nu poate fi vorba. Intelectualii din PSD? Funcţionărimea? Oricât ar fi de “românească”, social-democraţia propusă de Mircea Geoană nu are încă puncte de atracţie.

Revenind la PNL, se poate trage o primă concluzie. Partidul lui Blaga şi Gorghiu are nevoie acum de cele câteva voturi ale celor care l-au urmat pe Geoană după plecarea lui din PSD. Cu siguranţă PNL nu-şi face nici cea mai mică speranţă că PSRO ar putea trece pragul electoral. Nici la locale, nici la parlamentare.  Tăriceanu a fost urmat de un grup destul de consistent. La fel şi Gabriel Oprea a părăsit PSD în fruntea unui grup care s-a transformat apoi în UNPR. Chiar şi PMP a rupt mai mult din PDL decât partidul lui Mircea Geoană. PSRO a luat cel mai puţin dintre toate fracţiunile din partidul pe care l-a condus.

Ca orice partid mic în debutul campaniilor electorale, şi PSRO declară că va merge singur în alegeri. Abia după afişarea rezultatelor se va putea vorbi despre o adevărată alianţă PNL-PSRO.

Politician experimentat, cu o anumită ţinută intelectuală, Mircea Geoană trece peste media parlamentarilor. Ar fi păcat să rămână în afara Parlamentului încăpăţânându-se să aibă propriul lui partid. După ce a ratat reformarea PSD, ce pretenţii mai poate avea şi cât de credibil este atunci când afirmă că el reprezintă stânga modernă românească?

Dar fiecare partid legal înregistrat are dreptul de a-şi încerca norocul în faţa alegătorilor.

Editorial Informatia Zilei

Comasare contra fotoliul de la Cotroceni?

Una din virtuțile unui politician este să fii în stare să vezi și partea plină și partea goală a paharului. Ocazia s-a ivit la sfârșitul unei lungi campanii duse de PNL și PSD pe marginea celor patru rânduri de alegeri de anul acesta.