Image 1
Image 2

CCR a respins contestaţiile privind candidaturile lui Ponta şi Macovei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Curtea Constituţională a respins marţi contestaţiile faţă de candidaturile lui Victor Ponta şi Monica Macovei la alegerile prezidenţiale, alte patru contestaţii, în cazul lui Iohannis, Tăriceanu şi Macovei, urmând să fie soluţionate miercuri, au declarat surse oficiale.

Cele două contestaţii privind candidaturile lui Ponta şi Macovei au fost depuse luni la Curtea Constituţională, în nume propriu, de două persoane.

Surse din Curtea Constituţională au mai declarat, pentru Mediafax, că alte patru contestaţii au fost înregistrate marţi, acestea vizând candidaturile la alegerile prezidenţiale ale lui Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu şi Monica Macovei.

Potrivit surselor citate, cele patru contestaţii vor fi soluţionate miercuri de judecătorii constituţionali.

Termenul legal în care Curtea trebuie să soluţioneze astfel de contestaţii este de 48 de ore de la înregistrarea lor.

Curtea Constituţională a judecat, duminică, alte două contestaţii faţă de candidatura lui Ponta, ambele fiind respinse. Curtea a precizat că deciziile de respingere a contestaţiilor au fost luate cu unanimitate de voturi.

Potrivit CC, contestaţiile soluţionate duminică au fost depuse de Marin Duţă şi Robert Dragomirescu şi au vizat “înregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la funcţia de Preşedinte al României”.

Hotărârile Curţii sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Înaintea dezbaterii contestaţiilor, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, declara că nu-şi aminteşte ca vreo astfel de contestaţie înaintată CC să fi fost admisă, însă trebuie judecate toate. Zegrean arăta că o contestaţie de acest fel înaintată CC trebuie dezbătută chiar dacă în ea nu sunt reclamate aspecte ce ţin de prevederile legale privind candidatura pentru Cotroceni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns