Image 1
Image 2

CCR a admis sesizarea PNL şi USR privind legea referendumului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

CCR a admis, marţi, sesizarea PNL şi USR privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului, în care se contestă faptul că Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura de stabilire a obiectului şi datei de organizare a scrutinului, potrivit unor surse CCR.

Grupul parlamentar PNL din Senat, căruia i s-au raliat şi 13 senatori USR, au înaintat la CCR, la începtul lunii septembrie, o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.

„Prin acest demers, PNL nu blochează organizarea niciunui referendum la nivel naţional. PNL nu a contestat Legea 3/2000 în forma actuală, care permite organizarea oricărui referendum, ci am contestat legea de modificare a acestei legi prin care Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura legală şi constituţională prevăzută anterior cu privire la stabilirea obiectului şi datei de organizare a referendumului”, a spus senatorul PNL Iulia Scântei, la acel moment, notează Mediafax.

Ea a precizat că PNL a contestat prevederile nou introduse de majoritatea PSD-ALDE la Legea referendumului, întrucât consideră că acestea încalcă Legea fundanetală şi compromit şansele organizării oricărui referendum, inclusiv a referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with