Asculta acest articolNu știu dacă se mai poate vorbi azi despre generații în adevăratul sens al cuvântului. În politică, mai degrabă există promoții care nu țin de vârstă, ci de conjunctură. Ascensiunea unei persoane depinde în primul rând de liderul local și național. Nu neapărat în această ordine. Privit de sus, parlamenatul este un amalgam în care se regăsesc colegi mai în vârstă la primul mandat alături de colegi mai tineri aflați la al doilea sau al treilea mandat. La fel se întâmplă și în consiliile locale. Oamenii intră în vârtejul vieții politice la vârste diferite și din motive diferite. La fel se face și ieșirea. Pe vremuri, în literatura romantică a anilor ’60 printre tractoriștii la modă, era o vorbă: “intrarea gratis, ieșirea pe brânci”. Azi nu mai știm de unde a apărut și la ce se referea “metafora” aceasta. Dar parcă începe să fie valabilă și azi.
Unul dintre cei care păreau să fi intrat gratis în viața politică a fost Gabriel Oprea. De fapt, este. De ce să vorbim la trecut despre el atâta vreme cât se numără printre parlamentarii români? Aflat într-o poziție de drepți în timpul guvernului Năstase, întotdeauna la dispoziția șefului, Gabriel Oprea și-a descoperit adevărata vocație după desprinderea de Adrian Năstase. Ajuns parlamentar pe listele PSD, supărat pe partid, a desprins un grup de parlamentari ajutându-l pe Traian Băsescu să realizeze o majoritate parlamentară în jurul PDL. A făcut acest gest, pe care unii l-au catalogat drept trădare, în interes național. Repeta figura făcută de Dan Voiculescu înainte cu un mandat, în 2005, când “soluția imorală“ numită PUR sau PC, se deslipea de PSD pentru a intra la guvernare alături de Alianța DA.
Ascensiunea lui Gabriel Oprea este destul de diferită de a lui Dan Voiculescu, dar pare să-i fie rezervată aceeași ieșire. Nu pe brânci, adică pe mâini, ci cu mâinile legate. În urmă cu câteva zile, fostul vicepremier, fostul ministru de interne, dar mai ales omul-cheie în două guverne diferite, ajuns simplu senator, le cerea colegilor să nu încuviințeze cerea DNA de începe a urmăririi penale. Omul a avut ghinion. În timpul unei deplasări cu girofaruri, un motociclist a căzut într-o groapă deschisă în stradă murind pe loc. Acuzat de ucidere din culpă, se consideră nevinovat. Cum să omori un om de pe bancheta din spate a unei limuzini? Marile crime, și nu facem aici nicio aluzie, se fac de oameni așezați în fotolii confortabile. Poate chiar mai cofortabile decât fotoliile din parlament. Cam acest lucru voia să-l demonstreze DNA atunci când cerea încuviințarea Senatului pentru rezolvarea cazului.
Fără îndoială, Gabriel Oprea se află la finalul carierei sale politice. Fără niciun dubiu motivul este groapa, moartea polițistului de pe motocicletă, nu dorința partidelor de reformare, de reîmprospătare a activului. Căpitanul, printr-o avansare fulger, la excepțional, ajuns general, a fost un simplu pion sau o piesă importantă pe tabla de șah a politicii ultimilor 8 ani? Că este el o figură reprezentativă nu se îndoiește nimeni. Când despre clasa politică se spune că este așa cum este, se are în vedere figuri gen Gabriel Oprea. Ei nu fac parte din nicio generație. Ei fac parte dintr-o clică greu de descris, din personalități atât de diverse încât nu le găsești decât un singur punct comun: setea de putere. Aceeași sete de putere, neostoită, le alimentează nu numai paronoia, ci și conturile.
Cum să elimini din viața publică această categorie de politicieni, nocivă prin simplul fapt că există? Teoretic, prin reformarea partidelor, printr-o selecție reală a celor care se înregimentează politic. Practic, eliminarea lor ține de o justiție necruțătoare, capabilă să discearnă între bine și rău. Avem o asemenea justiție?
