Image 1
Image 2

Câteva din motivele care-i determină pe fermieri să renunţe la creşterea animalelor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În ultimii ani, potrivit unor opinii ale sătmărenilor implicaţi în creşterea animalelor, indiferent de specie, există numeroşi fermieri care au ajuns la capătul răbdărilor. Nu sunt puţini nici aceia care au început să-şi reducă efectivele de animale, iar alţii chiar au lichidat exploataţiile.

Ce motive au ţăranii ca să-şi lichideze gospodăriile cu animale? Lista e lungă şi fiecare motiv înseamnă aducerea fermierului, crescătorului de animale din România în pragul disperării. Avram Fiţiu, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj (USAMV) a postat pe în mediul online ce-l determină pe crescătorul român de animale să renunţe la fermă.
Ce motive au ţăranii ca să-şi lichideze gospodaria cu animale? Iată câteva din motivele enumerate de universitarul clujean: Preţul de batjocură pentru lapte, viţel, miel, purcel, ied etc…; Interzicerea transportului animalelor la piaţă cu mijloacele proprii; Restricţionarea accesului la vânzarea de lapte, brânzeturi, ouă în pieţe; Normele draconice de biosecuritate în ferme; Normele exagerate de mediu din ferme; Normele anacronice sanitar veterinare din ferme; Obligativitatea ruperii unei file de comercializare la ieşire din curte cu un litru de lapte (deşi sunt impozitaţi pe norma de venit); Furtul păşunilor şi fâneţelor prin concesiune de către băieţii deştepţi din politică; Interzicerea accesului cu animalele în păduri; Distrugerea pajiştilor de către animalele sălbatice (porci mistreţi etc…); Omorârea câinilor la stână de către vânători şi personalul fondurilor de vânatoare; Tratamentul umilitor de la APIA pentru accesul la subvenţii; Furtul de subventie APIA prin cereri de plată frauduloase ale terenurilor ţăranilor de către terţi; Obligativitatea întăbulării pământului pentru accesul la subvenţii în perioada imediat următoare; Obligativitatea amenajamentului pastoral pentru accesul la subvenţii; Canalizarea apelor de munte de către investiţiile hidro ce lasă animalele fără apă în munte; Jaful rezultat din defrişarea pădurilor montane ce obligă urşii şi lupii să se apropie de sate, atacând gospodăriile; Investiţille fotovoltaice şi eoliene de pe pajişti ce alungă animalele de pe habitatul lor normal; Activitatea de braconaj prin care sunt omorâţi câinii din ferme pe motiv că deranjează vânatul; Nerecunoaşterea statutului juridic şi social al meseriei de oier, văcar, porcar etc…; Incapacitatea financiară de extindere a fermei datorită speculatorilor români şi străini ce acaparează pământ; Vârsta înaintată a ţăranilor datorită lipsei unui sistem de înlocuire cu tineri; Alungarea din ţară a copiilor ţăranilor; Pensie neatractivă de cca. 100 de euro/ lună după o viaţă în ploaie, vânt şi ger; Ducerea în derizoriu de către orăşeni a noţiunii de ţăran; Dificultatea de a-şi găsi o soţie care să vină într-o fermă de animale, datorită penibilităţii muncii şi lista ar putea continua.
Profesorul Avram Fiţiu a studiat la Facultatea de Ştiinţe Agronomice din Gembloux, Belgia. A fost directorul de cabinet al fostului ministru al agriculturii, Dacian Cioloş. Este doctor în ştiinţe agricole şi laureat al Premiului Academiei Agricole, pentru cartea “Bazele Agriculturii Ecologice”. Este un bun cunoscător al realităţii crude a satului românesc, iar ceea ce îl preocupă în mod deosebit este soarta ţăranilor români.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Telescaun Suior

SUNT ȘANSE MARI

Pârtia de la Luna Șes s-ar putea deschide în weekend

Iarna nu s-a terminat, după cum spun și speră administratorii pârtiei de schi de la Negrești-Oaș, Luna Șes. Chiar dacă acum temperaturile sunt mai ridicate, datorită valului de aer cald care a sosit în județul Satu Mare, sunt speranțe ca, în acest sfârșit de săptămână, iubitorii sporturilor de iarnă să se bucure din nou, de o experiență plăcută pe cea mai nouă pârtie din țară.