Editorial:
-
Nicio săptămână fără o cârpeală
În timpul campaniei pentru preşedinţie J.F. Kennedy a lansat o maximă celebră: „Nu întreba ce face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. I se atribuie celebrului preşedinte, dar primul care a spus-o este filosoful libanez Khalil Gibran (1883-1931). Şi la casele mari se poartă plagiatul. Dacă i-am analiza mai atent, am observa că nici politicienii străini nu sunt cu mult mai breji decât ai noştri.
-
100 de zile, cu huiduieli
Întinzându-se pe o perioadă de patru ani, mandatele guvernamentale sunt mărunţite în funcţie de fluctuaţia parlamentară. Se deduce de aici că parlamentul este un organism stabil, pe când guvernele se schimbă după cum bate vântul prin Casa Poporului.
Emil Boc a condus cinci guverne. Victor Ponta a depus jurământul în faţa preşedintelui Băsescu de trei ori şi o dată în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, dar însumate zilele guvernării sale nu ajung la patru ani. Ultimele două guverne PSD şi-au împărţit zece luni de guvernare.
-
Înapoi la pasivism
Refuzul ostentativ al oamenilor numărul doi şi trei din stat de a mai merge la festivităţile oficiale de la reşedinţa prezidenţială se înscrie în vechiul curent politic al pasivismului sau este doar un simplu moft? Liviu Dragnea a anunţat că nu mai păşeşte la Cotroceni până după alegerile din 2019. Călin Popescu Tăriceanu i-a urmat îndemnul şi a intrat şi el în greva anti-prezidenţială. Deloc spontan, protestul vine în continuarea unor declaraţii şi gesturi pe care le-a făcut preşedintele Klaus Iohannis.
-
Lovitura de graţie
Politica a ajuns mai rău decât un joc de copii-problemă care vor să iasă în evidenţă cu orice preţ. Demersurile politice, dintr-o parte sau alta, nu mai au nicio logică. Singura preocupare a liderilor este să-i dea celuilalt o lovitură sub centură. Fiecare urmăreşte să-i dea celuilalt lovitura de graţie, „să-l termine”, cum se spune mai nou.
România pare un teren al experimentelor fără sfârşit.
-
PNL, mai există?
PSD acaparează întreaga atenţie a opiniei publice, fie printr-o agresivă campanie de popularizare a programului de guvernare, fie prin scandaluri. Într-adevăr, acest partid a ajuns să eclipseze aproape în întregime activitatea celorlalte formaţiuni politice. Când acestea apar în decor, se raportează de regulă la PSD, la liderii lui, la miniştri, la scandalurile legate de guvern.
Opoziţia, şi înţelegem aici în primul rând PNL, nu reuşeşte să propună o alternativă viabilă la actuala guvernare din niciun punct de vedere. -
Cel mai inteligent lucru pe care l-a spus Dragnea
PSD se felicită pentru modul în care a reuşit să depăşească criza. La unison, partidul lasă să se înţeleagă că în urma furtunii nu au rezultat nici învinşi, nici învingători. Împăcarea s-a făcut în numele interesului general, pentru stabilitate, pentru transpunerea în practică a programului de guvernare.
-
Pot exista în PSD două curente de gândire?
Atmosferă încărcată, oboseală, feţe încruntate, printre aplauze şi voci ridicate, poate şi plânsete, s-a desfăşurat joi până-n miez de noapte o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD care poate fi considerată istorică.
-
Capcana lui Tudose
Prin acţiunile lui din ultimele zile Mihai Tudose poate fi încadrat în rândul politicienilor abili. A jucat inteligent. Pe termen scurt reuşeşte să devină egalul lui Liviu Dragnea, iar pe termen lung arată că poate schimba percepţia asupra PSD. Din toate frământările, din toate declaraţiile, se remarcă prin acurateţe una singură: Tudose nu mai acceptă penali în guvern. Ce înseamnă acest lucru?
-
Merită continuat acest mod de a guverna?
Indiferent de finalul confruntării dintre Mihai Tudose şi Liviu Dragnea întrebarea fundamentală este: merită continuată această guvernare? Situându-se în parametri greşiţi, confundând programul de guvernare cu o platformă electorală, trecând peste orice logică economică, PSD, în varianta Dragnea, a condus ţara într-o înfundătură. Din toate punctele de vedere. Nu se întrevede nicio intenţie de a stabili distanţa până la luminiţa de la capătul tunelului.
-
Un premier foarte supărat
Mihai Tudose, un om căruia îi place să spună glume, dar el nu râde niciodată, cel puţin în public, pare foarte, foarte supărat. Motivul, aparent, pare să fie un sondaj în care încrederea în guvern a scăzut de la peste 40% la 27%. În acelaşi timp încrederea în PSD se situează la peste 40 de procente. Ar exista, aşadar, o diferenţă semnificativă între guvern şi partid. De aici ar rezulta că partidul este cu aproximativ 15% peste guvern.
-
Consens în exterior, război în interior
Reuniunea NATO de la Bucureşti este, fără îndoială, cea mai importantă manifestare politică derulată în România. Este o reuniune parlamentară. Acest lucru vrea să spună că deciziile majore ale NATO se iau de către politicieni. Indiferent cum şi unde au loc, în primul rând războaiele sunt expresia unor divergenţe politice între state, iar în epoca modernă între civilizaţii şi blocuri militare.
-
Când se vorbeşte mult, nu înseamnă că se face ceva
Nimeni nu se poate plânge că pe marginea fiecărui subiect apărut în spaţiul public, de milioane sau de doi bani, nu se vorbeşte mult. Vestea proastă este că vorba multă nu înseamnă dezbatere.
A trecut mai bine de un sfert de secol de când niciun subiect nu a rămas ascuns cu totul. Presa, aşa cum este ea, a scos foarte multe schelete din dulapurile politicii. Mai devreme sau mai târziu, totul s-a aflat. Este adevărat că şi exagerările au fost pe măsură. -
Joc politic şi politizare
Parlamentul a redescoperit o armă politică veche de când există democraţie reprezentativă. Înfiinţate odată cu Parlamentul, comisiile de control ale diferitelor instituţii au funcţionat ca nişte mecanisme de stipendiere a parlamentarilor. Partidele şi-au împărţit funcţiile în raport cu ponderea fiecăruia. Preşedinţi, vicepreşedinţi, secretari s-au ales cu consilieri, maşini şi şoferi la scară. Din când în când s-a mai scris despre modul în care nu-şi făceau datoria.
-
Obscurizarea programului de guvernare
Programul de guvernare devine din ce în ce mai obscur. Cu excepţia ministrului Muncii, care declară orice cu o seninătate de copil care crede că barza aduce copiii, restul miniştrilor au o anumită jenă să explice măsurile luate. Primul ministru se salvează printr-un soi de glume situate între indecenţă şi bancurile din timpul comunismului.
-
Autostrada imposibilă
Când a pornit la drum fiecare guvern a făcut un pariu cu kilometri de stradă pe care îi va face până la sfârşitul mandatului. Mai mult de atât, au prelungit planul cu mult peste cei patru ani de mandat. Ce-i drept panglici s-au tăiat destule. În schimb autostrada de la cap la coadă s-a dovedit o încercare prea grea. Niciun guvern nu a reuşit să străbată Carpaţii, dinspre sud spre nord sau dinspre nord spre sud.
Prin urmare şi în anul Centenarului se va cânta “Treceţi batalioane române Carpaţii” tot prin defileuri, strecurându-se prin curbele de pe Valea Oltului sau stând la rând pe şoseaua supra-aglomerată de la Braşov spre Sinaia.
-
Fiecare partid este ceea ce este liderul său
Cu greu se poate combate teoria potrivit căreia fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Adevărată sau nu, avem exact ceea ce am ales în mod democratic din 1990 până acum. Alegerile sunt democratice, dar după legile votate de partide. Parlamentarii au fost aleşi când prin vot uninominal, când pe listele de partid. Primarii au fost aleşi când din două tururi de scrutin, când dintr-un tur.
-
Taifunul scumpirilor
O realitate care nu poate fi ocolită: scumpirile care vin de-a valma. Programul electoral cu care s-au câştigat alegerile îşi arată slăbiciunile. PSD s-a încăpăţânat să-l pună în practică. Iar la mai puţin de un an se dovedeşte a fi cel mai de temut adversar politic al celui mai mare partid.
După perioada triumfalistă a majorărilor urmează adevărata problemă a actualului guvern: de unde să ia banii? De la cei la care i-au dat. Dar cum nu sunt de ajuns, va plăti toată lumea. -
Excesul de patriotism
Între BREX-itul din Marea Britanie şi referendumul din Catalonia nu există la prima vedere nicio legătură. Una dintre cele mai mari ţări din lume nu a mai dorit să rămână în structurile celei mai curajoase iniţiative din istorie, o uniune a ţărilor dintr-o Europă care, de-a lungul istoriei, au purtat între ele războaie sângeroase. Seduse de ideile globalismului, ţările au acceptat să renunţe la câteva prerogative naţionale fundamentale şi s-au unit. Şi-au deschis graniţele, au renunţat la monedele naţionale, au liberalizat comerţul şi piaţa muncii.
-
Semnele crizei
Nu trebuie să fii meteorolog ca să-ţi dai seama că va ploua dacă sunt nori pe cer. Nu trebuie să fii economist ca să înţelegi că atunci când cresc dobânzile la împrumuturi nu-ţi poţi permite să-ţi cumperi un apartament în rate. În sfârşit, atunci când cresc preţurile de la o zi la alta, când se introduc impozite şi taxe despre care nici nu ştiai că există, se apropie o criză financiară. Iar specialiştii, incluzându-i aici şi pe guvernanţi, ştiu că după crizele financiare vin crizele economice.
-
Cum se va tranşa reforma Justiţiei?
Se apropie câteva termene-limită la câteva chestiuni majore care au frământat societatea românească în ultimele luni. Este aşteptat avizul CSM, pozitiv sau negativ, pe legile Justiţiei şi decizia Curţii Constituţionale la sesizarea ministrului Justiţiei pe marginea dreptului anchetării miniştrilor de către procurori.
Delgaz Grid – Întreruperi neprogramate alimentare gaze naturaleAnunturi MICA PUBLICITATE
Informaţia TV live
PROGRAM ITV
Autoclass
Apaserv
PROAVIS
Total Steel
Hotel Restaurant Poesis
VIP TAXI
HARTA INTERACTIVA
Aurel Popp
Aurel Popp 2
Poesis 1 – 2020
Magia restaurarii
Tipografia
Muzeul Presei
Poesis rezervari
Aurora
