Image 1
Image 2

Câte persoane au trecut cele 3 puncte de frontieră din judeţul Satu Mare, în anul 2019?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră a prezentat ieri, 23 ianuarie, bilanțul activităţii desfăşurate de către polițiștii de frontieră de pe raza județului Satu Mare în anul 2019.

La bilanț au participat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – comisar șef de poliție Florin Coman, precum şi reprezentanți ai structurilor din judeţ cu care poliţiştii de frontieră cooperează.

Bunuri confiscate de 9.740.000 lei

În anul 2019, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Satu Mare, respectiv prin PTF Petea, PTF Urziceni și PTF Halmeu, s-a înregistrat un trafic de aproximativ 3.900.000 de persoane care au tranzitat frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire în sau din România. De asemenea, au tranzitat frontiera peste 1.495.000 mijloace de transport.

În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit 326 dosare penale sub aspectul săvârșirii a 407 infracțiuni de către 529 persoane, și totodată au aplicat 685 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 186.000 lei. Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2019 a fost de peste 9.740.000 lei.
În ceea ce privește migrația ilegală au fost intensificate măsurile de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar potrivit reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, acest lucru a dus la descurajarea eventualelor grupuri de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera.

175 de cetăţeni străini, prinși la frontiere

În urma celor 96 de acțiuni desfășurate pe linia migrației ilegale, au fost înregistrate 46 dosare penale în care au fost implicaţi 175 de cetăţeni străini, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Totodată, au fost reţinuţi şi cercetaţi 4 traficanți de migranţi.

Contrabanda cu ţigări ocupă segmentul cel mai important, ca volum, din totalul bunurilor traficate ilicit pe teritoriul României, iar în anul precedent nu mai puțin de 43 de dosare penale au fost înregistrate, fiind implicate 40 persoane, sub aspectul săvârşirii a 46 de infracţiuni. În acest sens, a fost descoperită şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de peste 680.000 pachete ţigarete de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 4.840.000 lei.

De asemenea, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare în cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări și au fost puse în executare 15 ordonanțe de punere sub sechestru asigurator. Valoarea bunurilor puse sub sechestru se ridică la suma de 1.580.000 lei.

Ca urmare a activităţii desfăşurate pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate, au fost înregistrate 32 dosare penale, pentru săvârşirea a 32 infracţiuni de către 32 persoane, cetăţeni români şi străini. Au fost astfel descoperite 32 autovehicule semnalate ca fiind furate sau căutate de autorităţile din țară, cât şi din străinătate, a căror valoare depăşeşte suma de peste 2.170.000 lei.

”La nivelul structurilor de pe raza județului Satu Mare s-a pus accent pe colaborarea cu autorităţile de frontieră din ţările vecine şi s-au desfășurat 165 de misiuni în comun cu poliţia ungară și 68 cu autoritățile de frontieră din Ucraina, pentru supravegherea frontierei de stat, precum și 129 de ședințe și întrevederi de frontieră cu autoritățile statelor vecine. Situația operativă a inspectoratului a fost una activă şi deosebit de variată, rezultatele obținute de inspectorat reflectând eforturile depuse de poliţiştii de frontieră atât pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, cât şi pe linia combaterii infracționalității transfrontalier”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, în cadrul unui comunicat de presă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns