Asculta acest articolAgenda partidelor în prag de campanie electorală este de o complexitate năucitoare. Este greu, spre imposibil, să găsești câteva puncte comune. Fiecare are repertoriul său. Fiecare cântă cel doare mai mult. PSD se detașează prin dorința de a obține cât mai multe funcții în instituții. Având majoritatea în comisiile parlamentare are posibilitatea de a bloca inițiativele guvernului. Cel mai recent, PSD a blocat organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli.
Forța acestui partid se ascunde în măiestria cu care știe ocupa funcții-cheie în structurile statului, în administrația locală și națională. Nivelele doi și trei din majoritatea instituțiilor sunt ocupate de oameni selectați de PSD. Aceeași situație se perpetuează la nivelul consiliilor județene, al primăriilor și după ultimele alegeri locale. Practic se va intra în campania electorală pentru Parlament cu o armată PSD-istă intactă.
PNL a cerut de nenumărate ori guvernului Cioloș să depolitizeze administrația, cu referire directă la oamenii PSD. Pedeserizarea, urmată de pesedizare, a fost un proces politic îndelung practicat, care în final își arată roadele. Social-democrații, după cum este și normal la un partid de stânga, susțin bugetarii, pensionarii, într-un cuvânt personalul din sistemul de stat. Mare parte din cei peste 1,2 milioane de bugetari fac parte din nucleul dur al PSD. Lor li se adaugă alte milioane de pensionari.
PNL își găsește mai greu punctele adecvate pentru o campanie electorală eficientă. Prin fuziune s-au spart “nucleele dure” atât PNL cât și PDL. Alina Gorghiu are dreptate să fie nemulțumită de PMP și ALDE, dar afirmația că sunt “partide de nișă toxice” este ușor deplasată și nu spune nimic concret. Un punct fierbinte pe agenda PNL este creionarea unei relații cu USR.
Pe de o parte PNL și USR adresându-se aceluiași electorat sunt în competiție, pe de altă parte PNL are nevoie de un USR care să intre în parlament cu un număr cât mai mare de parlamentari ca să poată face o majoritate. Deocamdată relația dintre cele două partide este neclară. Nici unul, nici altul nu și-au clarificat direcția. USR încă bâjbâie. Pentru cei doi lideri, Nicușor Dan și Clotilde Armand, țara este o imensă necunoscută. Teritoriul lor a fost strict delimitat la problemele din București.
Și acum, în prag de campanie pentru parlamentare, USR abordează tot problematica bucureșteană, apă caldă, construcții, ședințe furtunoase la consiliul general al Capitalei. Noul primar general, Gabriela Firea, le face față cu brio, datorită unei bune strategii de comunicare. De la ea ar putea învăța mulți primari ce trebuie să comunice, și mai ales, cum trebuie să comunice.
ALDE se detașează de restul partidelor prin atitudinea față de DNA. Tăriceanu, profitând de statutul său de președinte al Senatului, reușește să se profileze ca susținător al drepturilor la apărare ale cetățeanului în fața abuzurilor procurorilor. Este direcția pe care va merge ALDE, cu intenția de a-și constitui și consolida un nucleu dur anti-abuz, în realitate anti-DNA.
Până la un punct, perseverând în aceeași direcție, se întâlnește cu PMP. Și Traian Băsescu a intuit că există un electorat nemulțumit de arestările preventive propuse de DNA și încearcă să sensibilizeze un anumit electorat. Fostul președinte, politician abil și cu experiență, știe că un partid are șanse de reușită dacă orbitează în jurul unui nucleu dur.
Un nucleu dur se creează printr-o atitudine dură, uneori radicală. Și ALDE, și PMP pariază pe poziția anti-DNA și din motive strict personale, vizând în același timp și victimizarea, care, de asemenea, aduce voturi.
În sfârșit, UDMR recurge la aceeași tactică. Toate campaniile încep cu lansarea unui scandal în |inutul Secuiesc având drept scop sensibilizarea electoratului maghiar. De data aceasta a căzut în capcană însuși ambasadorul SUA, fotografiindu-se cu steagul secuiesc. Kelemen Hunor a reacționat în consonanță cu strategia UDMR, arătându-se surprins de reacțiile isterice, inclusiv la nivel înalt.
Vocile polifonice ale liderilor politici acoperă, din păcate, o realitate crudă. România se îndreaptă spre o criză ale cărei consecințe sunt greu de apreciat.
