Asculta acest articolNegocierile pentru învestirea guvernului au mai mușcat o săptămână din campania electorală. Dar mai este această campanie una prezidențială propriu-zisă sau este doar o campanie electorală generală? Situația din teren ne arată limpede că a fost transformată într-o anexă a singurului partid care are de câștigat din modul în care se derulează eveniment după eveniment.
Rămas, după fuziunea cu PDL, multă vreme într-un con de umbră, PNL a devenit nu doar prima vioară, ci singura vioară care cântă în acest concert dezlânat de după moțiunea de cenzură.
Căderea guvernului PSD s-ar putea să marcheze sfârșitul unui mod de a face politică. După ce a fost singura formațiune politică post decembristă căreia i s-a putut lipi pe frunte eticheta de partid-stat, în timpul guvernării Năstase, PSD a traversat o lungă perioadă de incertitudini și căutări. Mircea Geoană a ținut să pară un reformator. Victor Ponta a făcut figura unui conciliator, deschizând partidul spre alianțe nefirești, cu uriașe consecințe în plan politic.
În prima etapă USL a facilitat victoria zdrobitoare a partidelor componente la alegerile generale din 2012. După desființare, în momente diferite, fostul USL a devenit o rampă de lansare pentru fiecare partid. Astfel în 2014 i-a deschis lui Klaus Iohannis drumul spre Cotroceni. Doi ani mai târziu, în 2016, a venit rândul PSD să înregistreze o victorie istorică la alegerile parlamentare.
Anul 2019 închide cercul vicios al unei alianțe stânga/dreapta. PSD pierde și guvernarea și alegerile prezidențiale, în vreme ce PNL devine partidul care obține și guvernarea în urma unei moțiuni de cenzură, dar are deja asigurată și victoria candidatului său la alegerile prezidențiale.
S-a desăvârșit acum procesul de polarizare a electoratului? Nici vorbă. Dreapta, deși va accede la guvernare, este divizată, în timp ce stânga intră într-o perioadă de degringoladă.
Ca partide de dreapta PNL, USR, PMP, ALDE, UDMR au puține puncte comune. Ca partide de stânga PSD și Pro România se pregătesc să se distrugă reciproc.
După cum se prezintă raportul dintre PNL și candidatul său la președinție mai degrabă ești tentat să crezi că este pe cale să se nască un nou partid prezidențial.
Această situație bizară de pe scena politică pregătește apariția unui partid prezidențial? Așa se pare. Cu ce este mai bun un partid prezidențial decât un partid-stat rămâne să se vadă în anii următori.
Pe de altă parte, va avea PNL soarta altui partid care s-a născut, s-a dezvoltat și a dispărut, tot la umbra unui președinte? S-ar părea că partidelor prezidențiale nu le este dat să supraviețuiscă după expirarea mandatului prezidențial. Practic PDL a dispărut odată cu terminarea mandatului lui Traian Băsescu.
Revendicându-se de la o tradiție democratică românească, autodefinindu-se ca partid european modern, PNL, pentru a supraviețui peste mandatul lui Iohannis, teoretic nu va tinde spre statutul de partid-stat, dar practic situația poate degenera în încălcări grosolane ale valorilor democratice. În condițiile în care deții și președinția și guvernarea dorința de a domina tot este greu de stăvilit. Tentația de a abuza de putere este mare și la partidele de stânga și la cele de dreapta. Președinții, șefii de stat cum le place să li se spună, în procesul de consolidare a puterii personale, devin prin forțarea Constituției, mici despoți care tind să-și subordoneze și guvernul și parlamentul.
Până la urmă, că vrea sau nu, partidul care dă președintele devine un partid prezidențial. Adică un partid supus dorinței președintelui. Aceste lucruri din cauza căderii guvernului în mijlocul campaniei electorale nu mai sunt subiecte de dezbatere publică.
