Image 1
Image 2

Castelul Karolyi îşi reprimeşte nobilii pentru două zile

Vineri 13 iunie şi sâmbătă 14 iunie, într-un cadru nobiliar, castelul Karoly din municipiul Carei îi va găzdui pe cei 20 de membri din cele patru ramuri ale familiei cu sânge albastru Karolyi. Aceştia se vor strânge din toate colţurile lumii pentru a participa la evenimentele dedicate lor. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Castelul Karolyi şi Parcul dendrologic
Castelul Karolyi şi Parcul dendrologic

Vineri 13 iunie şi sâmbătă 14 iunie, într-un cadru nobiliar, castelul Karoly din municipiul Carei îi va găzdui pe cei 20 de membri din cele patru ramuri ale familiei cu sânge albastru Karolyi. Aceştia se vor strânge din toate colţurile lumii pentru a participa la evenimentele dedicate lor. 

După lucrările de renovare şi restaurare, Castelul din Carei a devenit cel mai important obiectiv turistic din nord-vestul Transilvaniei. Vizitat de zeci de mii de turişti anual, la sfârşitul acestei săptămâni Castelul îi va primi pe membrii familiei Karolyi din toate cele patru ramuri.
Castelul a fost donat statului român după primul război mondial. Până acum urmaşii grofului Karolyi nu au avut nicio pretenţie asupra dreptului de proprietate.
Lucrările  au fost finanţate din bani europeni. Castelul a beneficiat de două proiecte. Unul a fost strict pe lucrări de renovare, iar prin cel de-al doilea proiect s-au amenajat sălile istorice, cu mobilier de epocă. Biblioteca cuprinde peste 2000 de volume, cele mai vechi datând din secolul 17. Practic castelul din Carei este vizitat datorită celui de-al doilea proiect. Lucrările au fost executate de firma Solpress. Proiectul a fost implementat de Muzeul Judeţean Satu Mare, managerul proiectului fiind Szocs Peter. Pentru redarea strălucirii de altădată a lucrat o echipă de artişti condusă de Oana Păcurar şi Adriana Zaharia. Dintre artiştii şi experţii care au lucrat îi amintim pe: Nyiri Zoltan, Makkai Andras, Gyori Csaba, Ioan Ristea, Ioan Popdan, Marian Furtun[, Horea Giurgiu, Cristina Busuioc şi mulţi alţii.
În cursul acestui an, la cele 10 săli ale expoziţiei cu interioare istorice s-a mai adăugat o expoziţie de vânătoare în cinci săli. Trofeele au fost donate de familia Panzel Zoltan Tibor. De asemenea, în atrium şi pe holuri au fost expuse peste o sută de tablouri, cuprinzând portrete ale membrilor familiei Karolyi, în rame de epocă  de o  deosebită frumuseţe.
Din păcate până acum, din partea familiei Karolyi nu au fost primite donaţii, fie în mobilier, tablouri, documente etc. Sperăm că după această reuniune de familie, urmaşii grofilor Karolyi vor face donaţii pentru a contribui la  bunul renume al castelului din Carei.

Mai multe în ediţia tipărită, din data de 12.06.2014  disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament  PDF).

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with