Image 1
Image 2

Carne de porc cu PPA din Ungaria, comercializată în Timişoara şi Bucureşti

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aşa cum a semnalat presa românească, în Ungaria, Pesta Porcină Africană – PPA, inclusiv în mediul silvatic, a fost confirmată înainte de focarele de la Satu Mare – Balta Blondă, acelea care au fost primele în România, începând cu 31 august 2017, la porcul domestic.

Aflat cu aproape o lună în urmă în studiourile Informaţia TV., doctorul veterinar Nicolae Dumuţa, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – DSVSA Satu Mare, nu excludea posibilitatea ca PPA în fondurile de vânătoare din zona Supur-Săcăşeni-Cehal, să fi ajuns în România pe filiera Ungaria. Asta ca urmare a faptului că pe fondurile de vânătoare din Ungaria, din vecinătatea graniţei de Vest a României, sute de mistreţi au murit. Parte din ei au fost îngropaţi, iar alţii incineraţi.

Au fost mai puţine la noi informaţiile referitoare la evoluţia PPA în Ungaria, la porcul domestic. În lipsa acestora, iată că o surpriză neplăcută este adusă în spaţiul public de către autorităţile româneşti – carne de porc provenită din Ungaria, cu virusul PPA, depistată pe pieţele din Bucureşti şi Timişoara. Din motive mai greu de înţeles, inspectorii sanitar veterinari n-au scos nicio vorbă cu privire la numele distribuitorilor.

Cert este că în Timişoara s-au găsit în magazine 1.868 kilograme de carne neconformă, iar în Bucureşti 239 de kilograme. Se naşte întrebarea firească referitoare la cantităţile de carne cu PPA aduse în România. Informaţia dată publicităţii se referă la ştampila hexagonală aflată pe carne, ceea ce permitea vânzarea doar în Ungaria, cu alte cuvinte pentru consum intern, în vreme ce ştampila ovală lipsea. Legislaţia comunitară prevede obligativitatea ştampilei ovale pentru carnea livrată la export.

Se fac cercetări în vederea depistării eventualelor livrări de carne din acest lot provenită din Ungaria şi în alte localităţi din România.

Având în vedere acest precedent periculos, nu este exclus ca şi sătmărenii să fi adus din Ungaria, înşelând vigilenţa vameşilor, carne de porc cu PPA, punând în pericol porcii domestici.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS BANII CASH

Populația din satele sătmărene nu prea știe să folosească cardurile

În ultima perioadă s-a stârnit la nivel naţional o adevărată isterie atât în ceea ce priveşte limitarea sumelor pe care persoanele fizice şi/sau juridice le vor plăti în numerar, cât şi plăţile cu cardul.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now