Care dintre instituțiile sătmărene de spectacol vi se pare mai viabilă?

Asculta acest articol

Un iubitor de teatru şi muzică ne-a trimis în cursul zilei de ieri un text lung în care îşi exprimă, uneori pe un ton destul de vehement, părerea în legătură cu activitatea Teatrului de Nord şi Filarmonicii “Dinu Lipatti” din Satu Mare.

Fără să fim neapărat de acord cu tot ce spune cititorul nostru, considerăm că părerea sa merită luată în seamă, măcar ca un punct de pornire într-o dezbatere mai amplă. Vă întrebăm aşadar: care dintre instituţiile de spectacol din Satu Mare vi se pare mai viabilă şi cu o activitate mai bună?

[cardoza_wp_poll id=269]

Iată în continuare textul cititorului nostru:

Am urmărit polemica din aceste zile legată de Teatru şi Filarmonică şi aş vrea să vă transmit impresiile mele de om care iubeşte ambele arte şi frecventează instituţiile sătmărene de spectacol.

Dintre cele două secţii de la Teatru secţia maghiară e de departe cea mai solidă. Are contracte cu parteneri din Ungaria şi joacă acolo regulat. are multe abonamente pentru adulţi şi ungurii merg la teatru cu religiozitate, pentru ei e un fel de luptă pentru identitatea naţională, cam cum erau memorandi;tii noştri pe vremuri. Dacă vă amintiţi, ei au fost cei care au insistat foarte mult pentru separarea instituţională a celor două secţii, pentru că erau convinşi că pot rezista pe cont propriu. Şi din punct de vedere artistic stau mai bine ca secţia română, actorii unguri sunt foarte bine pregătiţi mai ales pe partea de dicţie (îi obligă şi limba) şi produc în mod regulat spectacole muzicale, ceea ce la secţia română s-a întâmplat mai rar. Au lucrat cu regizori de elită mai nou – Sorin Militaru, Babarczy Laszlo, de curând a fost premiera unui spectacol pus de Bocsardi Laszlo, regizor care e un zeu al regiei maghiare, în condiţiile în care Tompa Gabor lucrează mai rar în ultima vreme. Deci ei sunt pe cai mari şi nu-şi fac griji. Au organizat fără probleme IFeszt în toamnă cu toate teatrele maghiare din Ardeal. Au făcut şi un pas spre publicul de limbă română, prin titrarea spectacolelor.

Secţia română în schimb a decăzut destul de mult în ultimii 2-3 ani. Majoritatea spectacolelor sunt montate de regizorii casei – Mihalache, uneori Caiţa, Marius Costache. Singurul nume cât de cât recunoscut la nivel naţional care a montat la ei e Eugen Gyemant, care în fond e un lup tânăr în branşă. Abonamente au aşa< cel de premieră, apoi al doilea, “Savinescu”, şi pare-mi-se că mai au unul pentru profesori. plus cele şcolare. La abonamente ungurii îi bat cu două ture avans. Programul e subţirel şi trupa e divizată. Au o problemă cu lipsa actorilor de vârstă medie – Erdos, Frăţilă, Rora Demeter s-au pensionat sau urmează, Blaga e bolnav şi nu mai joacă de ceva timp, iar cu actorii tineri eşti limitat ca repertoriu şi rişti să-ţi plece repede din trupă. Au dat un chix fantastic cu o premieră din primăvara trecută, în campanie electorală, în care Sorin Oros s-a băgat în textul regretatului Valentin Nicolau ca să se lege de fostul primar Coica şi a sfârşit prin a distruge textul şi implicit spectacolul. Spectacole în ţară au destul de puţine, bazate mai mult pe reciprocităţi ale lui Mihalache. Succesul cu “Paparazzi” a lui Vişniec, ajuns la FNT, a fost izolat şi contestat chiar din interiorul trupei. Publicul e aşa şi-aşa – la premiere merge lumea, dar spectacolele mor repede, multe dintre ele au murit după 3-4 jucări, unele chiar mai repede, iar spectacole bune ca “Yom Kippur” se reiau din an în Paşte. S-au făcut multe premiere cu viaţă foarte scurtă, pentru că românii nu-s aşa de fideli teatrului ca ungurii. Desigur, când Coica a ucis festivalul “Fără bariere” şocul a fost resimţit în primul rând de secţia română, căci ungurii, cum spuneam, au legături solide în Ungaria. Deci în cazul în care s-ar face reduceri financiare, mai ales cu o administraţie UDMR, secţia română e cea mai vulnerabilă. De asta cred eu că s-au atacat, pentru că situaţia lor scârţâie de mult timp.

Filarmonica e un exemplu trist de management învechit. Rudi Fatyol e acolo de foarte mult timp şi ştie că are spatele asigurat prin UDMR. Public să zicem că există, la concertele simfonice cam 70% din sală se umple, în medie. Problema e că nu se face mai nimic pentru a se atrage public tânăr. Vin cam aceiaşi oameni, care inevitabil îmbătrânesc. Concerte educative se fac maxim de două ori pe an, DACĂ se fac, şi pe un model învechit. La recitaluri dacă vin 25 de inşi e mare succes (un exemplu ar fi miercuri). Cu promovarea sunt la pământ. Programele de sală sunt jalnice mai nou, par să considere că e mai important să scrie în ambele limbi decât să scrie informaţii pertinente despre lucrările care se cântă. Plus că e inadmisibil să fii în 2017 şi tu, Filarmonică, tu care te crezi mare chestie, să nu ai pagină oficială de Facebook. Ca program şi calitate să zicem că se menţin la un nivel acceptabil. Au noroc cu relaţia cu Franz Lamprecht, care-i mai duce în turnee bine plătite în afară, dar şi el îmbătrâneşte. După părerea mea Filarmonica ar avea nevoie rapid de o conducere nouă, dar dacă nu s-a reuşit în timpul administraţiei Coica e greu de crezut că se va reuşi acum. În condiţiile în care biletele sunt foarte ieftine faţă de costuri, o promovare competentă ar face din Filarmonică un exemplu de succes. Dar orgoliul marelui maestru e nemăsurat şi nu prea acceptă bine criticile, fie ele cât de subtile ar fi. Deci situaţia nu e roză la teatrul românesc şi la Filarmonică. Teatrul maghiar ar fi viabil, pentru că ungurii ştiu să-l susţină. Faza e că orice mişcare de reducere de fonduri şi restructurare ar declanşa o isterie şi-o văicăreală incredibilă, în numele culturii, desigur. Cel puţin în teatrul românesc sunt câteva persoane rele de gură, iar unii membri ai Filarmonicii se supără pe critici chiar bine intenţionate. E greu cu artiştii, sunt ultrasensibili.

Pe de altă parte, salariile oficiale ale artiştilor erau chiar jenante, chiar la nivel de Bucureşti. Mărirea de salarii trebuia să se întâmple. Discuţia e în altă parte. Cred că ar fi utilă o emisiune TV cu Mihalache, Bessenyei jr. şi, dacă-i permite timpul şi orgoliul, Rudi Fatyol. Am afla şi noi cum stăm şi care sunt aşteptările şi nevoile.

Aş vrea să felicit redacţia pentru modul cum reflectă prin ştiri şi cronici ceea ce se întâmplă în artele sătmărene. E bine că mai sunt ziarişti care sunt interesaţi de acest domeniu. Întrebarea redacţiei mi se pare legitimă şi e păcat că a stârnit replici nelalocul lor şi neasumate clar, cu nume şi prenume. Vă doresc succes.