Image 1
Image 2

Capela Îngerilor de la Biserica Buna Vestire un loc unicat în rândul parohiilor

Capela Îngerilor de la Biserica Buna Vestire un loc unicat în rândul parohiilor
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În duminica a 8-a după Paști, Biserica a prăznuit Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile cum mai este cunoscut în popor una din cele mai importante sărbători de peste an. În această zi, Biserica “Buna Vestire” din Micro 17 s- a aflat la ceas de întreită sărbătoare, printre care se numără și sfințirea Capelei Îngerilor, alături de ceremonia primei spovedanii și împărtășanii pentru 37 de copii ai parohiei și cea a praznicului ca atare.

  Capela îngerilor este un loc aflat la demisolul sfântului lăcaș, un mic paraclis destinat celor mai mici dintre credincioși. Timp de câteva luni, pereții capelei au fost pictați cu icoane reprezentative ale praznicelor și nu numai de către un grup de copii, elevi ai Cercului de pictură Coloria și ai clasei a VII C a Scolii Gimnaziale Mircea Eliade, îndrumați de artistul – profesor Cristina Gloria Oprișa.

Iată că duminică, acești copii au trăit pe deplin bucuria muncii lor, alături de părinți și de toți cei dragi. Sfințirea capelei a fost făcută de preoții parohi ai bisericii, Gheorghe Donca și Cristian Vaștag. Părintele Donca le-a adresat tinerilor pictori și un cuvânt de folos spunând că acest loc a fost creat și înzestrat cu icoanele pictate de ei pentru creșterea lor sufletească, pentru liniștea și  rugăciunea celor mici.

“Părintele Paisie Aghioritul spunea despre copii și sufletul copiilor că sunt asemenea acelora care își scrijelesc numele pe un copac, iar această mică scrijelitură cu numele crește odată cu copacul. Sunt convins că aceste mici  semne pe care le-ați făcut voi pentru Hristos,  față de Maica Domnului și față de sfinți vor crește odată cu voi și vor spori în dragostea pentru Hristos” a spus părintele Donca.

De asemenea, locul a fost apreciat că un colț de Rai, un spațiu unde cei mici vor putea să stea pe parcursul Sfintei Liturghii, dar și cu alte ocazii. De altfel, Capela Îngerilor  prin felul în care a fost concepută și pictată este probabil la ora actuală un unicat atât pe plan local, dar și național.

Emoțiile au fost mari pentru toată lumea. Lacrimi s-au ițit în colțul ochilor doamnei profesoare,  însă au fost lacrimi de bucurie, mulțumire și recunoștință, o împlinire sufletească greu de egalat.

“Emoția acestui eveniment este mai mare decât emoția oricărui vernisaj pe care l-am avut. Poate pentru că în acest loc se întrupează partea mea de creator și partea mea de dascăl. Este o zi importantă pentru fiecare dintre  noi. Cred și stiu că în timp locul acesta va fi un loc de pelerinaj pentru voi, pentru copiii voștri, pentru aparținătorii voștri. Este o zi specială pentru că sunt Rusaliile, pentru că se sărbătorește Biserica și este o zi pentru că face parte din anul în care sunt cinstiți pictorii bisericești. Deci cu atât de multe sărbători ne-au binecuvântat intenția și darul nostru încât cred că îngerii au coborât pe deasupra noastră” a spus profesoara Cristina Gloria Oprișa.

Drept răsplătă pentru efortul  și dăruirea lor, elevii au primit din partea preoților parohi câte o diplomă de recunoștință și o cărticică de rugăciuni împreună cu imboldul de a continua  să picteze la fel de frumos.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with