Asculta acest articolMarian Munteanu numește candidatura sa la Primăria Capitalei “parteneriat”. PNL și-a făcut un obicei din a adopta personalități din afara partidului pentru ocuparea unor funcții-cheie. Așa a procedat cu Theodor Stolojan atunci când l-a făcut președinte al PNL care să candideze pentru alegerile prezidențiale. Experimentul s-a soldat cu un eșec. A urmat experimentul Iohannis, care a fost un succes. Mai fac o încercare. De data aceasta au recurs la fostul lider al studenților din Piața Universității din anul 1990.
Cel care a devenit celebru pentru că s-a opus recomunizării României după căderea comunismului, dar mai ales pentru că a fost bătut de mineri, a încetat să mai fie o figură publică. Timp de un sfert de secol a dispărut din atenția opiniei publice. La un moment dat se zvonea că se ocupă cu exportul de arme. Invitat în PUNR de Valeriu Tabără, a încercat să reintre în politică în anul 2000. Se formează Alianța pentru România prin fuziunea cu Partidul Național Român condus de Virgil Măgureanu. Marian Munteanu urma să fie candidatul acestei alianțe la președinție. Proiectul eșuează, ca de altfel toate proiectele politice inițiate de fostul director SRI.
Din 2000 Marian Munteanu a stat departe de politică. După 16 ani PNL l-a reactivat. I s-a propus practic să fie locomotiva partidului la alegerile locale. Se știe că la locale candidații la primării duc greul campaniei. În funcție de prestația lor partidele câștigă sau pierd voturi. Este o sarcină grea. Nu se poate vorbi despre o mare responsabilitate pe umerii unui candidat care nu a deținut nicio funcție politică în partid și nu trăiește din politică. Dacă va câștiga va deveni erou, alături de președintele Iohannis. Dacă va pierde, PNL se va consola cu ideea că a încercat, iar Marian Munteanu, candidatul închiriat, își va relua viața, eventual mai adăugându-și un eșec la vechile lui încercări de a mișca ceva în această țară prin acțiuni politice.
Candidatura lui este salutată de multă lume. Așa cum există o nostalgie după vremurile demult apuse, ca și după epoca de aur, există nostalgici după frumoasa perioadă de proteste din anii ’90. Întâmplarea face că tocmai acum a pornit o trupă de mineri spre București, pe jos. Întâlnirea cu Marian Munteanu ar putea fi emoționantă. Dar nici minerii nu mai sunt cei de acum 26 de ani, nici Munteanu nu mai este “golanul” ce conducea protestatarii din Piața Universității.
Poate că nu aici trebuie căutat candidatul de azi propus de PNL. Marian Munteanu a avut și probabil că mai are, idei neobișnuite despre stat, despre modul cum trebuie să funcționeze lucrurile în societate. Nu s-a remarcat ca o persoană cu o gândire liberală, ci mai degrabă a mers înspre o zonă obscură, spre un fel de legionarism neasimilat, spre un soi de naționalism de tip UNPR, pigmentat cu un pic de patriotism provenit dinspre Moldova, prin Mircea Druc, dar și dinspre Transilvania, prin PNR-ul lui Virgil Măgureanu. S-ar putea concluziona că din punct de vedere politic Marian Munteanu nu este candidatul potrivit pentru un partid liberal ca PNL. Despre experiența administrativă nu este nimic de spus din moment ce nu a ocupat nicio funcție în administrație.
Singura zestre a noului candidat al PNL pentru Primăria generală a Capitalei este numele. Rămâne de văzut ce rezonanță mai are acest nume la 26 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990.
