Asculta acest articolVictor Ponta l-a invitat pe Klaus Iohannis la patru confruntări directe. Dacă va accepta, ar fi extrem de interesant să li se pună celor doi pretendenți la președinția României o serie de întrebări de ordin cultural. Ar fi interesant de văzut în ce măsură cunosc istoria României. Din păcate, în primul tur niciun candidat nu a dat nicio atenție problemei culturii, uitând că, totuși, cea mai ieftină investiție este în cultură. Cu banii pe un kilometru de autostradă rezolvi jumătate din finanțarea culturală din țară.
Nu doar în România nu se investește în actul cultural, în cultura scrisă, expoziții, artă în înțelesul cel mai larg. Dar în cele mai multe dintre țările europene, în cele care nu dau doi bani pe cultură, șeful statului nu este ales în mod direct, ci este numit de parlament. Precizăm acest lucru pentru că resortul culturii naționale ține de șeful statului, de președinte sau de casa regală, după caz. Mult hulitul rege Carol al II-lea a înființat Fundațiile Regale. Să ne uităm în trecut pentru a vedea ce au lăsat în urmă președinții României democratice? Cam nimic, deși Ion Iliescu și Emil Constantinescu aveau un anumit apetit pentru cultură.
Oare de ce, în plină campanie electorală, niciunul dintre candidați nu a abordat problema culturii? Monica Macovei, de pildă, printre cele zece condiții pe care i le pune lui Klaus Iohannis pentru a-și pasa foștii ei alegători, niciuna nu amintește, măcar în treacăt, de cultură. Toate condițiile sunt de ordin penal, ca și cum justiția ar fi coloana vertebrală a unei națiuni, nu cultura. Am dat acest exemplu pentru că este cel mai radical. Macovei a fost votată masiv de intelectuali, de așa-zișii intelectuali ai lui Băsescu.
Candidații rămași în cursă, prinși în tot felul de acuzații reciproce, nu amintesc nici din întâmplare că ar dori să se confrunte și pe probleme culturale. Este adevărat că Victor Ponta amintește uneori de lecturile sale, de scriitorii săi preferați. Klaus Iohannis încă nu a fost auzit vorbind despre o carte, un scriitor, un artist. Cei doi politicieni nu se deosebesc foarte mult de grosul politicienilor români.
Unul dintre candidați l-a provocat pe celălalt la patru confruntări directe. Cel ce a aruncat mănușa este Victor Ponta. Cel ce a refuzat este Klaus Iohannis. În fața camerelor de luat vederi, candidaților li s-ar fi putut pune întrebări nu doar de ordin economic, penal, personal, ci și cultural. Pentru un președinte important este să cunoască istoria, tradiția, cultura poporului pe care vrea să-l conducă. Dacă, de pildă, Victor Ponta i-ar fi pus lui Iohannis o întrebare simplă, gen între ce ani a domnit :tefan cel Mare, și acesta nu ar fi dat răspunsul corect, este foarte posibil să fi pierdut multe zeci sau sute de mii de voturi. Dacă întrebarea ar fi mers în sens invers și Victor Ponta ar fi dat un răspuns incorect nu ar fi avut același efect. Pentru că din partea lui, fiind neamț, se așteaptă mai mult.
Tocmai pentru că sunt atât de diferiți și totodată au atâtea puncte comune, cei doi candidați ar trebui să iasă în arenă, să stea față în față și să răspundă la o serie de întrebări. Înainte de a deveni președinte, omul trebuie cunoscut, cu calitățile și defectele sale. Dezbaterile, atâtea câte sunt, se axează pe economie, cu toate că niciunul dintre candidați nu este nici economist, nici om de afaceri. Li se cere să se pronunțe pe domenii pe care nu le stăpânesc. Pe deasupra, lumea așteaptă de la ei să facă și promisiuni.
