Când o caricatură aduce moartea

Asculta acest articol

    Revista Charlie Hebdo nu are corespondent în presa din România. În primul rând a dispărut caricatura din presa românească. În al doilea rând, nu avem veritabile publicaţii de stânga sau care să îşi asume o politică editorială de stânga. Lipseşte şi contextul. Cu toate că lupta ideologică este tot mai ascuţită s-au calmat spiritele aprinse de apartenenţa la cultele religioase. Nu în ultimul rând trebuie apreciat faptul că excesele naţionaliste din anii ’90 nu se mai manifestă în mod violent. Mai mult decât atât, există un respect faţă de credinţa celuilalt. Presa românească nu a găsit un public dornic să guste dispreţul faţă de o religie.

În anii 90 erau create premisele pentru confruntări de natură naţională şi religioasă. Problemele nu sunt pe deplin rezolvate. Greco-catolicii îşi caută în continuare dreptatea prin tribunale, iar comunitatea maghiară tânjeşte după autonomie cel puţin culturală. Dar ceea ce s-a întâmplat în Franţa, în inima Parisului, depăşeşte orice închipuire. Când o caricatură aduce moartea se poate considera că, pentru moment, barbaria a învins democraţia.
Nu există stat mai tolerant decât Franţa. Încă din 1905, Franţa s-a declarat stat laic. Sunt acceptate toate religiile. Şi, foarte important, niciuna nu este subvenţionată. Dar nu în interiorul acestei ţări cu o democraţie dincolo de orice îndoială, trebuie căutat mobilul crimelor din redacţia pariziană. Terorismul islamic este un fenomen mondial. Într-un fel sau altul, fiecare ţară plăteşte preţul confruntărilor armate dintre SUA şi state din Orientul Mijlociu. Suportăm tensiunile din zonă, lupta pentru resursele petroliere, dar şi orientarea politică legată de Israel. Sunt adevăruri peste care nu se poate trece uşor.
Mai mult decât orice altă ţară, Franţa plăteşte acum pentru perioada colonială. Au devenit cetăţeni francezi locuitorii ţărilor ocupate în trecut. Cei doi terorişti s-au născut şi au crescut în Paris. Perfect integraţi în civilizaţia franceză, iată că ei demonstrează că sângele nu se face apă. Ei nu şi-au pierdut identitatea etnică, iar până la urmă valorile tradiţionale occidentale au fost învinse de cultura religioasă a strămoşilor algerieni.
Opinia publică mondială este şocată. Grozăvia faptelor este cu atât mai tulburătoare cu cât accentul cade pe libertatea de exprimare. Se pune în discuţie masacrarea celui mai important drept al omului occidental, dreptul la libera exprimare a opiniilor. Aici ne despărţim uşor. România, deşi a devenit o ţară democratică, din păcate încă nu a reuşit să “importe” în întregime valorile tradiţionale ale democraţiei occidentale. Încă ne lipseşte credinţa că fără libertatea de exprimare democraţia este incompletă. Franţa, ca de altfel toate ţările, au un adevărat cult pentru libera exprimare a opiniilor. Iată că această libertate asumată are un preţ. Au plătit cu viaţa membrii unei redacţii, dar s-au înregistrat şi victime colaterale. O întreagă armată, după unele date peste 80 000 de oameni de ordine, au pornit în căutarea celor doi terorişti. Nu este în joc doar onoarea Franţei, ci se pune în discuţie un întreg sistem politic.
7 ianuarie 2015 este un adevărat 11 septembrie european. După această dată, Uniunea Europeană îşi va revizui întreaga strategie privind securitatea cetăţenilor săi. Dacă o simplă caricatură aduce moartea artistului care a desenat-o, ne putem aştepta la orice.