Image 1
Image 2

Cămin: Majoritatea elevilor dispun de tehnică pentru cursurile online

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aşa cum v-am informat la momentul potrivit, Informația Zilei a lansat un sondaj referitor la situația primăriilor din județ.

Pentru o bună informare a cititorilor, am trimis un set de întrebări referitoare la veniturile şi cheltuielile primăriilor, estimări pe timp de pandemie, la situația firmelor, a elevilor, a celor întorşi din străinătate, dar şi la aşteptările edililor față de guvernanți.

De această dată vă reținem atenţia cu informaţiile furnizate de către primarul din Cămin.

Suto Imre, primar din partea FDG în comuna Cămin, aflat la primul mandat, ne-a informat că în anul 2019, în bugetul comunei, au fost consemnate încasări totalizând 330.856 de lei, în vreme ce pentru anul 2020 nu sunt făcute estimări. Nu este estimată în răspuns nici suma necesară pentru asigurarea salariilor, a ajutoarelor sociale, a cheltuielilor de întreţinere.

Pandemia de Covid-19 a afectat inclusiv activitatea economică a comunei. Statisticile arată că o firmă şi-a încetat activitatea, iar 2 lucrează parţial. Din răspunsul primit, rezultă că la nivel local nu este o statistică la zi cu privire la eventuale persoane aflate în şomaj tehnic, dar nici în ceea ce priveşte numărul total de firme.

Potrivit primarului Suto Imre, redresarea economică ar necesita din partea guvernului o încurajare a consumului intern, cu accent pe produsele româneşti. Din partea Consiliului Judeţean, s-ar dori sprijinirea producătorilor din judeţ. Dacă ajutorul nu vine din partea Guvernului şi a Consiliului Judeţean, la nivel local lipsesc posibilităţile de a susţine redresarea economică. Din răspunsul primit de la primarul din Cămin, rezultă că majoritatea copiilor de vârstă şcolară dispun în familie de tehnica necesară pentru a urma cursurile online, iar pentru ceilalţi la nivel local nu sunt fonduri pentru a achiziţiona tablete.

În ciuda faptului că prezentăm situaţia unei comune aflată la frontiera cu Ungaria, este de remarcat faptul că doar 7 persoane, din care 4 bărbaţi şi 3 femei, s-au întors acasă din străinătate. Sigur, nici aceste persoane nu au prea mari şanse de a-şi găsi un loc de muncă în comună.

Primarul Suto este de părere că în perioada care vine după terminarea pandemiei viitorul o să fie mai bun. El este de părere că niciun alt guvern nu ar fi implementat măsuri mai eficiente pentru a scurta perioada de repornire a economiei.

Referitor la eventuala reducere a unor dări pentru agenţii economici locali afectaţi de pandemia de Covid-19, primarul Suto consideră că măsura ar fi utilă, dar nu-şi pot permite un asemenea demers din punct de vedere financiar.

În perioada Stării de Urgenţă nu au fost sistate investiţii de interes major. Încă nu este definitivat un posibil program de accesare a unor fonduri europene în viitorul ciclu financiar 2012-2027. Gradul de îndatorare a comunei este zero.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with