Image 1
Image 2

Calendar final al Evaluării Naționale 2020

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv Covid-19 vor susține probele de Evaluare Națională 2020 “conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educației și Cercetării”. Decizia apare într-un ordin publicat vineri, 15 mai, în Monitorul Oficial, care conține calendarul final al Evaluării Naționale 2020 și anumite modificări ale regulilor de examen.

Printre noutăți este faptul că supravegherea din clase va fi făcută de minimum un profesor, față de minimum doi cum prevedeau regulile până acum.

Ministerul Educației nu detaliază procedura specială care va fi aplicată în cazul copiilor în izolare sau cu noul coronavirus. Ordinul mai prevede că “pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale de susținere a probelor cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020“.

O altă noutate este legată de contestații. Ordinul publicat vineri în Monitor stabilește următoarele: “Candidații care depun/transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia“.

Examenele vor avea loc doar din materia parcursă

MEC a anunţat că probele Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a vor avea loc în perioada 15-18 iunie, în condiţii speciale impuse de pandemie. Materia din semestrul al doilea care nu a fost parcursă a fost scoasă din programa de examen. Elevii cu coronavirus sau aflaţi în izolare vor susţine probele după o procedură specială ce va fi stabilită de ministerele Educaţiei şi Sănătăţii.

Ministrul a semnat ordinul de completare şi modificare a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) din acest an şcolar. Metodologia a fost actualizată în raport cu măsurile impuse de contextul pandemic Covid-19. Potrivit metodologiei, elevii aflaţi în izolare sau confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

”Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a EN VIII”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Programele pentru disciplinele de examen, valabile pentru acest an, sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conţinuturile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea. Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba. ”Contestaţiile pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a mai transmis Ministerul Educaţiei. Probele scrise ale Evaluării Naţionale vor avea loc în zilele de 15, 17 şi 18 iunie. În 22 iunie se vor afişa rezultatele, iar depunerea/ transmiterea contestaţiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 – 19:00 şi pe data de 23 iunie între orele 08:00 – 12:00. În 27 iunie vor fi afişate rezultatele finale. La aceste aspecte se vor adăuga măsuri sanitare, care vor fi stabilite într-un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii. Din ce au anunţat până acum autorităţile, elevii şi profesorii vor purta măşti de protecţie pe durata examenelor şi vor trebui să păstreze distanţa în sălile de clasă.

Pregătirea elevilor din clasele terminale și a examenelor

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au stabilit condițiile în care se vor derula orele de pregătire a elevilor din clasele terminale, dar și examenele. Au fost stabilite prevederi pentru intrarea în unitățile de învățământ, grupele dintr-o clasă, dar și pentru grupurile sanitare. Astfel, vor exista grupe de maxim 10 elevi, sălile vor fi dezinfectate și aerisite, vor exista pauze și toată lumea va purta măști și se va dezinfecta la intrarea în unitate. Nu pot participa la cursuri sau examene elevii care au simptome sau temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius.
Reprezentanții MEC împreună cu Ministerul Sănătății au emis un ordin comun, care stabilește măsuri pentru unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice, pentru toate structurile aflate în subordonarea MEC.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with