Image 1
Image 2

Cade sau nu cade Guvernul Dăncilă?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie a fost citită, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, în prezenţa a doar 80 de parlamentari.

Dezbaterea şi votul urmează să aibă loc marţea viitoare. PNL, USR, PMP, Pro România şi UDMR anunţă că vor vota moţiunea, însă parlamentarii partidului lui Victor Ponta n-au semnat textul acesteia. Pentru ca moţiunea să treacă sunt necesare 233 de voturi.

În moţiunea intitulată “Guvernul Dăncilă trebuie demis. Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!” li se reproşează parlamentarilor coaliţiei PSD-ALDE că în doar doi ani şi jumătate au dezbinat ţara, au distrus rolul instituţiei fundamentale şi au atentat la statul de drept.

“În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante!”, se arată în textul moţiunii.

Moţiunea PNL are un mesaj direct adresat premierului Viorica Dăncilă.

Într-un mesaj direct adresat prim-ministrului Viorica Dăncilă, iniţiatorii moţiunii reproşează modul în care au fost organizate alegerile din 26 mai.

În continuare vă adresăm următoarea întrebare:

[cardoza_wp_poll id=360]

1 comentariu

Lasă un răspuns