Image 1
Image 2

Brașov: Expoziție de gravuri Rembrandt la Muzeul Casa Mureșenilor

Casa Mureşenilor
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Casa Mureşenilor
Casa Mureşenilor

Un număr de 273 de gravuri care cuprind 11 teme pornind de la Vechiul Testament la Noul Testament, portrete de femei și bărbați, peisaje pot fi admirate începând de luni, la Muzeul “Casa Mureșenilor”, în cadrul expoziției REMBRANDT@BRAȘOV, care va fi deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie, cu posibilitatea de prelungire a termenului de expunere.

“Începând de astăzi redeschidem Muzeul “Casa Mureșenilor”, care a fost închis de la începutul lunii iulie pentru lucrări de modernizare, cu o nouă ofertă expozițională. Este vorba de ‘REMBRANDT la Brașov’, cea mai mare colecție de gravuri realizată după matrițele marelui pictor de secolul al XVII-lea, Rembrandt, pentru că brașovenii merită o expoziție de nivel european. Nu vor mai fi nevoiți să meargă în Olanda ca să vadă lucrări de Rembrandt, le pot vedea la Brașov. Suntem în negocieri cu proprietarul colecției, care cuprinde 330 de lucrări, pentru a prelungi termenul de vizitare al expoziției după 30 noiembrie, așa cum s-a stabilit inițial”, a declarat, cu ocazia vernisajului, directorul Muzeului “Casa Mureșenilor”, Valer Rus.

Prezent la vernisaj, proprietarul colecției de lucrări REMBRAND, Thomas Emmerling, a declarat că lucrările au mai fost expuse la Iași, Cluj, Timișoara, Câmpulung-Muscel, urmând ca anul viitor acestea să ajungă în Ungaria și Germania.

“Rembrandt a fost foarte talentat la desen. Puteți vedea fiecare fir de păr, fiecare detaliu al unui portret sau peisaj, acesta fiind talentul desenatorului Rembrandt. De asemenea, a fost foarte talentat în a se juca cu lumina și cu umbra. Totdeauna trebuie să urmăriți acest aspect al artei desenului, respectiv al acestui clar obscur așa cum mai este cunoscut, acest joc al luminilor și al umbrelor.

Foarte cunoscute picturile în ulei ale lui Rembrandt, dar în epoca sa era mult cunoscut pentru aceste gravuri. Picturile erau în casele celor care le comandau, regi, prinți, aristocrați și nu puteau fi văzute de toată lumea. Oamenii obișnuiți nu și le permiteau. Aceasta este cea mai completă expoziție de gravuri după Rembrandt și sunt foarte mândru că am reușit să achiziționez această colecție la o licitație în Elveția”, a subliniat proprietarul colecției.

Cu ocazia redeschiderii după lucrările de reabilitare, Muzeul “Casa Mureșenilor” propune vizitatorilor o nouă viziune expozițională, pe lângă cele opt săli modernizate pentru expoziții temporare.

‘Este vorba despre păstrarea expoziției permanente într-o formă aparent restrânsă ca spațiu, în continuarea celor opt săli, unde sunt expuse peste 500 de obiecte, tablouri, mobilier, instrumente, absolut întreg patrimoniul care a fost dintotdeauna la Muzeul “Casa Mureșenilor”, dar ne-am dorit să avem și această nouă sală la Brașov pentru expoziții temporare.

Suntem în negocieri pentru noi expoziții temporare cu Castelul Peleș, Complexul Muzeal Național “Moldova” din Iași, respectiv cu curatori de artă contemporană. Muzeul “Casa Mureșenilor” va fi un spațiu viu, un spațiu al culturii tradiționale, al patrimoniului de mare valoare, dar și o casă deschisă pentru tinerii artiști”, a explicat directorul Muzeului Casa Mureșenilor.

Muzeul “Casa Mureșenilor” s-a deschis în anul 1968 și se află pe strada Mureșenilor, lângă Piața Sfatului, fiind acum la a treia schimbare a conceptului expozițional.

Între anii 1968-2007 s-a mers pe o formulă expozițională, din 2007 au apărut sălile cu tapet, iar acum este la a treia variantă, cu o suprafață mai mare pentru expozițiile temporare. Muzeul “Casa Mureșenilor” este vizitat anual în medie de 5.000 de persoane, fără a se lua în calcul evenimentele la care intrarea este gratuită, a mai precizat directorul Valer Rus.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUSINFORMAȚIA DE DUMINICĂ

Înfințarea Casei Naționale la Satu Mare din 1935

Primăria municipiului Satu Mare a donat terenul viran din pasagiul „Dacia“. Pe acest teren va fi construit Casa Naţională, unde vor avea sediul toate Asociaţiile culturale. În această clădire va fi instalat cinematograful „Astra“ aici îşi va avea sediul Liga antirevizionistă şi redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti din localitate.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now