Image 1
Image 2

Bookfest 2017: un milion de cărți, sute de evenimente

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Imagine de la Bookfest
Imagine de la Bookfest

Aproximativ 400 de evenimente – lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte – vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va deschide miercuri, de la ora 12,00, la Romexpo.

Potrivit site-ului Bookfest, la ceremonia de deschidere vor fi prezenți prezenți ambasadorii Suediei — Invitat de Onoare Bookfest 2017, Anneli Lindhal Kenny, Israelului — Invitat de Onoare Bookfest 2016, Tamar Samash, și ambasadorul SUA, Hans Klemm, Statele Unite ale Americii urmând să fie invitat de onoare al ediției Bookfest din 2018.

Acestora li se vor alătura consilierul prezidențial Sergiu Nistor care va conferi, pentru a doua oară consecutiv, Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, subsecretarul de stat de la Ministerul Culturii, Irina Cajal, și Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului.

În cadrul Bookfest, care se va desfășura de miercuri până duminică, în pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo, își vor lansa cărți, printre alții, scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Iaru, Nicolae Breban, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș.

De asemenea, în cele cinci zile ale Salonului, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști și vor prezenta cărțile la Bookfest. Realizatorul emisiunii Starea Nației, Dragoș Pătraru, va lansa cartea “Unde nu-i cap, vai de popoare”, apărută la editura Litera. Ramona Ursu revine în atenția publicului cu o carte consacrată protestelor din luna februarie din România intitulată “Noaptea ca hoții”, apărută la editura Humanitas. Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele referitoare la plagiatele de care au fost acuzați unii dintre cei mai importanți lideri politici din România, va lansa volumul “Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații”, apărut tot la editura Humanitas.

Procurorul general Augustin Lazăr își va lansa miercuri, de la ora 17,00, la Scena Arena, pavilion C1, volumul “Conflictul de interese Teorie și jurisprudență. Studii de drept comparat”, ed. a II-a revăzută și adăugită,”, apărut la editura Universul Juridic.

Fostul vicepremier Vasile Dâncu va fi, la rândul său, protagonistul lansării celui mai recent volum, “Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”, publicat de editura Școala Ardeleană.

Copiii vor fi răsfățații ediției 2017 a Bookfest, editurile participante pregătindu-le o sumedenie de surprize, concursuri, ateliere științifice, desene pe asfalt sau piese de teatru. În fiecare zi, chiar de la ora 10,00, micuții vor avea câte o activitate la care să participe, de la construcții cu figurine LEGO, desene pe asfalt și jocuri de rol, până la ateliere de știință și chiar mini-recitaluri de pian.

Invitatul de onoare al actualei ediții a salonului va fi Suedia, care va avea standul în Pavilionul C4, participarea acestui stat la târg desfășurându-se sub motto-ul “Sweden: Creating Stories”.

Oaspeții din Suedia invitați la Bookfest sunt ilustratorii și scriitorii de cărți de copii Stina Wirsen și Marten Sanden, poetele Athena Farrokhzad și Cecilia Hansson, scriitorii Majgull Axelsson și Aris Fioretos, dar și Jacob Dalborg, director al unui trust de care aparțin mai multe case de edituri din Suedia, Johannes Klenell, editor la Galago, și Arina Stoenescu, ilustratoare și editor al editurii pionier press.

Potrivit Ambasadei Suediei la București, miercuri, de la ora 15,00, vor avea loc inaugurarea expoziției suedeze “Unde cresc copiii” și un workshop pentru copii intitulat “Respect pentru diversitate”; Joi, de la ora 17,00, va fi inaugurată expoziția “Swedish Crime Scenes” și se va derula un eveniment despre misterele succesului literaturii Nordic Noir, amfitrionul evenimentului fiind Virginia Costeschi, secondată de Andreea Chebac și de George Arion, editorul Crime Scene Press.

Totodată, editorii și autorii interesați să își vadă lucrările publicate în limba suedeză pot afla mai multe amănunte despre strategiile de sprijinire a traducerilor în România și Suedia în cadrul unui eveniment care va avea loc chiar în prima zi, de la ora 16,00 în standul Suediei și la care vor participa Bogdan Popescu, directorul Centrului Cărții din cadrul ICR, și Mihai Leontescu, ofițer Proiecte și Comunicare în cadrul Ambasadei Suediei.

Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit, programul de vizitare fiind următorul: miercuri, 24 mai: 10,00 — 20:00; joi, 25 mai: 10,00 — 20,00; vineri, 26 mai: 10,00 — 21,00; sâmbătă, 27 mai: 10,00 — 21,00; duminică, 28 mai: 10,00 — 20,00.

Eveniment al industriei editoriale cu o dimensiune internațională pregnantă, Salonul Internațional de Carte Bookfest, este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. La ediția de anul trecut au fost prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzând peste 300 de evenimente. Invitat de Onoare al ediției 2016 a fost Israelul, la Salon fiind prezente nume precum Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with