Bogdand: Nu sunt resurse financiare pentru a ajuta agenţii economici | Informaţia Zilei

Bogdand: Nu sunt resurse financiare pentru a ajuta agenţii economici

Scris de Ioan Aniţaş, 13 iunie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Continuăm să publicăm rezultatele unui sondaj întreprins de cotidianul Informaţia Zilei.

Dând curs solicitării noastre, primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor ne-au transmis informaţii privind încasările la bugetele locale, sumele necesare pentru efectuarea plăţii salariillor, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare, firme care şi-au întrerupt parţial sau total activitatea ca urmare a Covid-19, investiţii sistate, necesitatea susţinerii financiare din partea autorităţilor judeţene şi guvernamentale ş.a.

În cele ce urmează vă prezentăm informaţiile obţinute de la primarul din Bogdand.

Aurel Bojan este primarul comunei Bogdand de mai multe mandate, din partea PNL. Potrivit acestuia, în anul 2019 încasările la bugetul local se ridică la 885.332 de lei, iar pentru anul în curs se estimează încasări de aproximativ 1.208.000 de lei, ceea ce reprezintă o creştere consistentă în actualele condiţii. Cheltuielile anului în curs sunt estimate la 4.090.000 de lei pentru salarii, ajutoare sociale, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare.

Condiţiile impuse prin ordonanţele militare în perioada Stării de Urgenţă şi ulterior au condus la întreruperea activităţii a 2 firme şi reducerea activităţii în cazul uneia. Au fost trecute în şomaj tehnic 37 de persoane.

Pentru a se putea vorbi despre redresare economică Guvernul ar trebui să asigure sprijin pentru IMM-uri şi pentru producătorii agricoli, investiţii majore în construirea de autostrăzi, modernizare drumuri, introducerea gazului în toate unităţile administrative teritoriale ale judeţului.

Din partea Consiliului Judeţean s-ar aştepta sprijinirea UAT-urilor care atrag fonduri europene, întreţinerea drumurilor judeţene, fiind astfel asigurate şi numeroase locuri de muncă, dar şi mobilitatea cetăţenilor spre locurile lor de muncă din judeţ.

La nivel local nu există resurse financiare pentru a ajuta agenţii economici aflaţi în dificultate.
Elevii din comună dispun în marea lor majoritate de dotările necesare pentru a urma cursurile online. Pentru copiii din familiile defavorizate, Consiliul Local caută să identifice surse de finanţare pentru achiziţia de tablete.

Referitor la localnicii care s-au întors acasă din străinătate, primarul Bojan este de părere că cei 109 bărbaţi şi 26 de femei nu şi-ar putea găsi locuri de muncă în comună. S-au întors acasă în total 135 de persoane.

Perioada ce vine este considerată de primarul Bojan ca fiind mai bună, iar un alt guvern nu ar putea găsi soluţii mai eficiente de redresare economică şi revenire la normalitate.

La nivel de comună sunt firme care şi-au restrâns activitatea, dar aleşii locali nu-şi pot permite din punct de vedere financiar să le acord facilită/scutiri. Nu există cadru legal.

Ca urmare a constrângerilor din perioada pe care o traversăm nu a fost suspendată nicio investiţie. Se pregăteşte accesarea pe viitor de fonduri europene pentru a realiza sistemul de canalizare în trei localităţi, în valoare de aproximativ 6.000.000 de euro.

Gradul de îndatorare a comunei este zero.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517