Asculta acest articolDespre reorganizarea administrativ-teritorială se vorbeşte de ani şi ani de zile. Actuala formă, cu judeţe şi comune, datând din vremea lui Cuza-Vodă a suscitat o serie de controverse de-a lungul timpului. Pe tot parcursul perioadei interbelice s-a tot pus problema reorganizării, în ideea eficientizării şi economisirii banului public. Nici măcar regimul comunist nu a fost destul de hotărât în a adopta o formulă. Până la reforma administrativă din 1968 ţara era împărţită în comune, raioane şi regiuni.
După 1990 nu s-a schimbat nimic, păstrându-se formula decisă de Nicolae Ceauşescu. În perioada guvernului Năstase s-a vorbit destul de intens despre comasarea judeţelor. Cum în aceeaşi perioadă au apărut şi primii baroni locali, evident că aceştia s-au opus şi nu s-a operat nicio schimbare. Singura măsură luată de guvernul PSD a fost ridicarea unor comune mai mari la statutul de oraş.
Odată cu depopularea satelor, comunele au ajuns să aibă o populaţie tot mai mică. Cheltuielile sunt mari, multe comune au nevoie de susţinere financiară de la stat.
Iată însă că recent primarul Emil Boc, o personalitate tot mai influentă în PNL, propune înfiinţarea unor regiuni prin comasarea judeţelor. Premierul Florin Cîţu consideră că ar fi “un progres”. Fostul premier PDL îşi explică propunerea simplu< se va face economie, se vor putea accesa mai uşor fonduri europene şi nu în ultimul rând se va distruge reţeaua clientelară.
Ca orice subiect nou, aşa cum s-a întâmplat mereu, se vor forma două tabere. Dacă ideea pleacă de la PNL înseamnă că PSD va fi împotrivă. De data aceasta există şi motive temeinice.
Este cunoscut faptul că bazinele electorale se formează pe structurile sistemului administrativ. Fiecare judeţ are în general o culoare politică dominantă. După fiecare rând de alegeri harta se colorează în roşu, în galben-albastru, în verde. Judeţele roşii sunt dominate de PSD, cele verzi de UDMR. Din cauză că are două culori, galben şi albastru, PNL are dificultăţi de indentitate vizuală. A mai venit şi USR-PLUS cu albastru şi de aici s-au născut multe dileme de ordin vizual.
Dar principala problemă este, aşa cum bine sugera Emil Boc, destructurarea sistemului clientelar. În teorie toate partidele îşi doresc acest lucru, dar în practică situaţia este cu totul alta.
În eventualitatea unei reforme administrative, din 40 de lideri judeţeni vor rămâne cel mult 15. Pe de altă parte, UDMR va pierde controlul asupra câtorva judeţe. Cum o modificare de ordin administrativ-teritorial se poate adopta numai prin referendum, adică prin modificarea Constituţiei, procesul este complicat şi de durată.
Pe scurt, Emil Boc mai degrabă a lansat o temă de dezbatere decât a făcut o propunere serioasă. Dacă o astfel de reformă se putea face uşor ea ar fi fost demarată în timpul preşedintelui Traian Băsescu, atunci când PDL era un partid puternic, iar Emil Boc era prim ministru.
Cu toate că la prima vedere pare o propunere populistă, adevărul este că România are nevoie de o reformă administrativă. Este metoda cea mai corectă pentru reducerea uriaşului aparat administrativ care consumă un bun procent din PIB-ul României. Cum se spune, o problemă rezolvată dă naştere la alte zece probleme care vor trebui rezolvate.
Întâi de toate, în caz că propunerea va fi luată în serios în primul rând de PNL, va trebui discutată în coaliţie. Dacă se ajunge la un acord de principiu, se va forma o comisie care să analizeze impactul desfiinţării actualelor judeţe.
Se ştie de când există democraţie că atunci când vrei să îngropi o problemă înfiinţezi o comisie. Deci, slabe şanse să se comaseze judeţele pentru a forma regiuni. De fapt, există regiuni, numite “de dezvoltare”, de est, de vest, de nord-vest, de sud etc. dar nu au nici notorietatea, nici popularitatea pe care şi-au dorit-o când au fost înfiinţate.
