Biserici arhipline de Paşte

Scris de Mihai Sălceanu, 24 aprilie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Biserica Sfintii Imparati-SM

După doi ani de pandemie şi restricţii, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici au umplut bisericile în Noaptea de Înviere.

Oamenii au stat cu coşurile în biserici dar şi în afara lăcaşurilor de cult, profitând de vremea bună.

În municipiul Satu Mare, circulaţia a fost închisă în apropierea majorităţii bisericilor.

 

Biserica Greco-catolica Sf Francisc

Bis Greco-cat Sf Francisc 2

Bis Buna Vestire M17

Biserica Buna Vestire

Biserica Cap Pod Golescu

 

 

 

 La Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în interiorul lăcaşului de închinare de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul împreună cu preoţii slujitori şi diaconi. Amintim aici pe Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, Pr. Dr. Cristian Boloş, parohul bisericii, Pr. Radu Şimonca, slujitor, Pr. Însă Vasile Marcian, inspector pentru disciplina religie în cadrul ISJ Satu Mare, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat şi Diac. Ioan Alexandru Socolan.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul parohiei.

la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare

 
Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517