Image 1
Image 2

Biserica Mănăstirii Măriuș, umplută la refuz de credincioșii sătmăreni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


În 20 martie, Preasfiţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Mănăstirii Măriuş, împreună cu un mare sobor de preoţi şi diaconi.

Printre mulți alții, soborul a fost alcătuit și din Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, delegatul Episcopiei, Arhim. Gherontie Nergheş, stareţul Mănăstirii Măriuş, Pr. Dr. Daniel Achim

În rândul credincioşilor s-au aflat prefectul Radu Roca al judeţului Satu Mare, primarul Radu Cristea din comuna Valea Vinului, de care aparţine teritorial şi Mănăstirea Măriuş, situată în satul cu acelaşi nume, Octavian Petric, membru în Adunarea Naţională Bisericească, alţi oficiali, patroni de firme.

În timpul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Episcop Iustin s-a rugat cu poporul în genunchi pentru încetarea războiului din Ucraina, care produce mari distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Un larg cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin credincioşilor care au umplut până la refuz biserica, iar cei care nu au încăput înăuntru s-au rugat din curtea bisericii, ascultând Sfânta Liturghie la staţia de amplificare.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit apoi credincioşilor despre urcuşul duhovnicesc pe care îl parcurgem în această perioadă spre Sfânta şi Dumnezeiasca Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi „înţelegem, aşa cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi că Postul cel Mare şi Sfânt este, deodată, călătorie duhovnicească şi urcuş spre Înviere”.
Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre pericopa evanghelică ce s-a citit în această duminică, a vindecării slăbănogului din Capernaum şi învăţămintele pe care le tragem din aceasta.

„Mântuitorul a fost, în primul rând, umanitar, plin de compasiune, milos. Apoi preţuieşte solidaritatea, credinţa celor patru inşi, solidaritatea lor. În cele din urmă, credinţa lor. Putem înţelege nmu doar credinţa celor patru, care a fost puternică, pentru că ei ştiau că Mântuitorul face minuni, că poate vindeca. Cred că şi credinţa lui. Omul nu putea să-şi exprime suferinţa, nici să ceară nimic, poate nu putea nici vorbi. Mântuitorul a înţeles credinţa lui, cum a înţeles gândurile celor care cârteau.

Multa lui răbdare şi marea lui credinţă. Mai reţinem că suferinţa acestui om era urmarea unui păcat şi lucrul acesta s-a întâmplat în multe cazuri în minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, în care oamenii sufereau din cauza păcatului.”
În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a spus că să-I mulţumim lui Dumnezeu că avem linişte şi pace şi a îndemnat credincioţii să unească postul cu rugăciunea şi cu cât mai multe fapte bune.
Informațiile ne-au fost oferite de Andrei Fărcaş, redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”.

1 comentariu

  1. am si eu o intrebare pt acest ziar De ce trebuie sa mentionati ca la unele evenimente sant prezente oameni politici patroni de firme de parca fara ei nu se tine slujba dar voi pt bani o sa-i pupati in dos pe acesti trantarii ai judetului

Lasă un răspuns

Connect with

SĂRBĂTOARE

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

În fiecare an, la 6 august, Biserica prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului, înaintea Sfinţilor Apostoli Petru, Ioan şi Iacob, cărora li se descoperă slava cea dumnezeiască, potrivit troparului intonat în toate bisericile cu prilejul acestei zile binecuvântate: “Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Învăţăceilor Tăi mărirea Ta, pe cât li se putea arăta.