Image 1
Image 2

Biserica greco-catolică Sfântul Francisc de pe strada Rodnei şi-a cinstit duminică ocrotitorul (Foto)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zi de mare sărbătoare și bucurie pentru Parohia Greco-Catolică Sfântul Francisc de pe strada Rodnei din Satu Mare. Duminică, întreaga Biserică și-a cinstit ocrotitorul printr-o Sfântă Liturghie încununată de un frumos cuvânt de învățătură și o agapă creștinească ce a adus oamenilor prilejul de a fi împreună în rugăciune.

Pentru cinstirea sfântului protector, Parohia a rânduit două zile cu un program liturgic special. Sâmbătă, părintele stareț Irineu Bârle de la Mănăstirea Prislop a oficiat Maslu de Obște, iar în dimineața praznicului a fost citită Rugăciunea Rozariului urmată de Sfânta Liturghie. Credincioșii au participat în număr mare la acest moment cu totul aparte, găsind biserica frumos împodobită, în fața iconostasului, pe mijloc, fiind întâmpinați de fața blândă și iubitoare a Sfântului Francisc reprezentat printr-o statuetă. O atmosferă de pace și mulțumire sufletească s-a simțit pe tot parcursul slujbei.

Predica părintelui Orban

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele protopop Dumitru Roman alături de preotul paroh Ovidiu Bârle și preotul Mihai Orban de la Biserica Calvaria.

Mesajul predicii rostite de părintele Orban a adus în prim plan viața Sfîntului Francisc de Assisi, un model al tânărului care lasă la o parte toate cele lumești și urmează căii lui Isus Hristos, printr-o transformare radicală în concordanță cu cuvântul evangheliei, prin îmbrăcarea hainei sărăciei.
Așa cum a subliniat și părintele Orban, transformarea are loc atunci când există o dorință fermă de a-l urma pe Isus. ”Fiecare găsește acest drum, harul ne este dat tuturor”, a spus părintele. Dragostea de avere, mândria, puterea de a fi stăpân peste celălalt îl orbesc pe om și îl îndepărtează de adevăratul țel pentru care a fost creat și îl face să își piardă echilibrul vieții ce-l face pe om să fie om.

Viața Sfântului Francisc poate fi luată și ca o invitație la convertire a omului, a societății, a Bisericii în întregul ei. Un alt îndemn a fost acela de a culege darurile pe care ni le dă Dumnezeu, dublate însă de o relație permanentă cu Creatorul, nu doar una ocazională, bazată strict pe cereri și împlinirea lor.

De asemenea, a fost evidențiat faptul că odată ce suntem împlinitori ai cuvîntului lui Dumnezeu acest lucru se reflectă pe de-antregul în ființa noastră, în viața noastră, și astfel devenim modele de urmat pentru semenii noștri, așa cum a fost și Sfântul Francisc, care prin exemplul personal, prin ardoarea de a fi bineplăcut lui Dumnezeu și faptele sale a reușit să atragă atenția oamenilor și să-i determine să-l urmeze.

Sfântul Francisc este descris printre altele și ca un iubitor al naturii, fiind protectorul mediului înconjurător. După binecuvântările de la finalul slujbei, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă creștinească.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with