Asculta acest articol
Nou venit în lumea regiei de teatru după contribuții interesante în calitate de coregraf, Bordas Attila a creat un spectacol de bună calitate în stagiunea Trupei Harag Gyorgy, pe un text care, dincolo de momentele sale șocante, spune povestea maturizării forțate pe care experiența militară o aduce în viața oricărui bărbat.
“Biloxi Blues” este a doua piesă din “Trilogia Eugene” creată de Neil Simon, o serie de lucrări cu marcat caracter autobiografic, avându-l ca erou pe Eugene Morris Jerome, tânăr evreu aspirant la succesul ca scriitor. După evocarea adolescenței în “Amintiri din Brighton Beach”, această piesă ne duce în universul cazon, în plin război mondial, la o bază de antrenament din Biloxi, Mississippi, în sudul SUA, unde mai mulți băieți din nord ajung pentru trei luni de instrucție în vederea trimiterii pe front.
Doină de cătănie în stil american
Stilul muzical blues, la originile sale, s-ar putea asimila doinei, ambele tipuri de cântec fiind melancolice și adesea caustice. Așa este tonul poveștii pe care ne-o spune în “Biloxi Blues” naratorul Eugene: o doină modernă de cătănie, pentru pomenirea colegilor alături de care (anti)eroul parcurge ritualul inițierii în bărbăția războinică, dar și în cea erotică, cu primele experiențe alături de o profesionistă și cu primii fiori ai dragostei sincere.
Eugene ni-i prezintă pe colegii de pluton: unii mai din topor (Selridge, Wykowski), un introvertit care visează să fie muzician (Carmey) și un șoarece de bibliotecă cu principii filosofice (Epstein), cărora li se alătură, mutat disciplinar, zvăpăiatul Hennessey, cu apucâturi homosexuale. Peste toată liota prezidează sarcasticul și aparent abuzivul sergent Toomey, care-i supune pe băieți la un antrenament dur și îi pune în situații delicate și (din nou aparent) nedrepte – “ca să vă fac ascultători și supuși”, spune el într-un moment de sinceritate. Rănit cândva în luptă, sergentul și-a propus să facă din oamenii lui soldați de nădejde, iar Epstein, cel mai rebel și cârcotaș dintre ei, îi câștigă, surprinzător pentru ceilalți, respectul. În cea mai emoționantă scenă, gradatul în prag de pensionare se lasă pedepsit de cel ce i-a fost până atunci calul de bătaie preferat, iar tinerii recruți îi vor duce dorul pe câmpul de luptă și mai apoi îi vor păstra o amintire plăcută, indiferent cât ar fi crâcnit la metodele lui neortodoxe.
Poezia violentă a vieții
Regia lui Bordas Attila imprimă un ritm larg spectacolului, lâsând fiecare moment să-și consume în tihnă impactul, și desenează simbolic sinuciderea lui Toomey ca o mântuire în fața idolului său, armata. Violența nu este niciodată împinsă dincolo de niște limite, să zicem, rituale, accentul fiind pus pe rostire și caracterizarea gestuală a eroilor. Este un spectacol poate prea frumos pentru subiectul său: nu are asprimea montării lui Ovidiu Caița de la Oradea din 2011, iar unele momente au o poezie aparte. E un blues nostalgic, nu supărat. Anacronismele care aduc povestea spre zilele noastre îi subliniază caracterul universal.
Dacă Richard Balint, în spectacolul orădean, crea un tip de Moș Teacă plin de sarcasm mușcător, Gaal Gyula îl face pe Toomey uman și chiar simpatic, cu efecte comice create din variațiile de intensitate ale frazării. Iată un sergent sigur pe sine și pe metoda lui, care impune până la urmă respect. În rolul lui Epstein, Bodea Tibor menține o linie de intelectual scârbit care acceptă, de musai bucuros, provocările armatei, dominat de propriile scrupule până la final. Peter Attila Zsolt oferă un joc tonic, făcând din prejudecățile lui Wykowski o parodie a obtuzităților de peste tot.
Frumen Gergo redă fragilitatea lui Selridge, din spatele frondei de fațadă, mai ales în episodul vizitei la bordel, în timp ce Varga Sandor compune placiditatea nehotărâtă a lui Carmey. O figură interesantă este Hennessey jucat de Poszet Nandor, imagine de rebel. În rolul naratorului, Orban Zsolt realizează un joc foarte natural, o perpetuă mirare adolescentină și este emoționant în fâstâcelile lui în fața femeilor, fie că e vorba de rutinata Rowena (Moldovan Blanka) sau ingenua Daisy (Budizsa Evelyn). Decorul lui Golicza Elod, stilizat, evocă austeritatea militară, iar de costume s-a ocupat, competentă, Szabo Anna.
Fii primul care comentează