Image 1
Image 2

Bilanţ tragic al furtunilor din ţară: Opt persoane au murit şi 137 au fost rănite

Bilanţ tragic al furtunilor din ţară: Opt persoane au murit şi 137 au fost rănite
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Bilanţul tragic al furtunii de duminică seara se ridică la 8 persoane, toate au fost ucise de obiectele smulse de vântul care a atins şi 100 de km/h. Acestea sunt din trei judeţe: Timiş, Arad şi Bistriţa. Cinci persoane au fost ucise de furtuna care a izbucnit în vestul ţării, două în Timişoara, două în Buziaş şi una în Arad. Una dintre victime, o femeie, a fost lovită de crengile unui copac la Zoo din Timişoara, iar un bărbat a murit după ce un panou publicitar căzut peste maşina în care se afla, transmite corespondentul Mediafax.

O altă femeie a murit în localitatea Moneasa, din judeţul Arad, în urma furtunii puternice, iar două persoane au murit în Bistriţa-Năsăud. 137 de persoane au fost rănite, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

UPDATE 10.00 Aproape 200.000 de locuitori din 500 de localităţi nu au, la ora transmiterii ştirii, energie electrică, urgenţele fiind acum tratarea răniţilor în urma furtunilor înregistrate în vestul ţării, dar şi restabilirea circulaţiei feroviare, potrivit premierului Mihai Tudose.

UPDATE 09:41 IGSU: Opt persoane au murit după furtunile din vestul ţării, iar 137 au fost rănite

Opt persoane au murit în urma furtunilor din vestul ţării, iar alte 137 au fost rănite, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Din cauza obiectelor sau a arborilor doborâţi de vântul puternic, s-au înregistrat 145 de victime, dintre care opt persoane au decedat, fiind vorba de un deces în judeţul Arad, două în Bistriţa-Năsăud şi cinci în judeţul Timiş, iar 137 de persoane au fost rănite, cele mai multe, respectiv 49, înregistrându-se tot în judeţul Timiş. Cei mai mulţi dintre răniţi au mers singuri la spital, după ce au fost loviţi pe timpul furtunii.

Totodată, 212 localităţi din 15 judeţe, respectiv Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Suceava, Sălaj şi Timiş, au fost afectate în urma furtunilor, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De asemenea, la nivel naţional au fost afectate 137 acoperişuri ale imobilelor şi au fost doborâţi de vânt peste 290 de arbori, pe carosabil, autoturisme sau imobile, fiind avariate 35 maşini.

Pompierii militari au intervenit pentru salvarea a 204 persoane surprinse de vijelii.

Circulaţia rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuţi pe carosabil pe 18 drumuri, dintre care 12 drumuri naţionale, respectiv DN1, DN6, DN7, DN13B, DN17C, DN18, DN18B, DN58, DN68, DN69, DN79, DN79A şi şase drumuri judeţene, respectiv DJ79B, DJ107P, DJ688, DJ764B, DJ79B, DJ708.

Circulaţia feroviară a fost afectată pe 42 de tronsoane, pe raza regionalelor de cale ferată Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi.

Ca măsură de siguranţă, cursurile au fost suspendate, luni, în 42 unităţi şcolare din judeţele Arad, Bihor, Cluj şi Timiş.

568 de localităţi din 13 judeţe nu au, la momentul transmiterii ştirii, energie electrică.

“În acest moment, sunt semnalate patru autoturisme cu opt persoane blocate pe DJ 764B, zona Valea Drăganului, judeţul Cluj, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil. Se acţionează pentru remedierea situaţiei cu echipaje de la Drumurile Judeţene, ISU Cluj, SVSU şi Salvamont”, precizează IGSU, într-un comunicat de presă remis luni dimineaţă Mediafax.

Peste 1.000 de pompieri cu 225 mijloace tehnice au acţionat în sprijinul oamenilor.

UPDATE 09:39 E-Distribuţie Banat: Alimentarea cu electricitate, afectată în 74 de localităţi din vestul României

Alimentarea cu electricitate este afectată total sau parţial în 74 de localităţi din judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad, din cauza furtunilor care s-au produs duminică în zona de vest a României, potrivit unui comunicat transmis luni de E-Distribuţie Banat.

UPDATE 07:58 Bilanţ ISU Timiş: Cinci persoane au murit şi 49 au fost rănite în urma furtunii de duminică

Cinci persoane au murit în judeţul Timiş şi 49, între care şapte copii, au fost rănite în urma furtunii puernice de duminică, se arată într-un bilanţ transmis, luni dimineaţă, de ISU Timiş.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Ciornă automată

INTERVIU

Andreea Stăicuț: “Începe acum, nu mâine, nici poimâine!”

O femeie puternică deține capacitatea de a găsi un echilibru în tot ceea ce face, își urmărește obiectivele și reprezintă un impact pozitiv asupra oamenilor pe care îi întâlnește în cale ei. Acest fapt reprezintă, într-adevăr, o provocare. În cele ce urmează, vă invităm la o discuție cu Andreea Stăicuț, o prezență elegantă, dar și puternică în același timp în mediul online.