Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu excepția faptului că s-a divizat, prin apariția Partidului Mișcarea Populară, fostul partid de guvernare a rămas aproximativ în aceeași parametri de comunicare. A salvat țara de la prăbușire, prin tăierea salariilor, a salvat statul de drept pus în pericol de suspendarea lui Băsescu au fost într-adevăr două puncte tari în lupta cu USL, dar sunt expirate. Mai ales că președintele, adică exact cel ce a anunțat reducerile salariale și cel pentru care s-a tras semnalul loviturii de stat, a întors spatele PDL-ului. PDL trebuie să înțeleagă că se mai poate defila sub stindardul din 2012. USL și-a schimbat din mers discursul. PDL nu a ținut pasul cu principalul său adversar. Nu a născocit niciun slogan nou. Nu a descoperit slăbiciunile noii puteri. Continuă să atace cu aceleași arme învechite, ca și cum USL nu ar fi făcând nicio greșeală de când se află la guvernare. Continuă să se agațe de aceleași acuzații, gen Ponta-plagiatorul, Crin care lipsește de la ședințele Senatului pentru că se scoală târziu. Asta în condițiile în care Victor Ponta se exprimă foarte bine în limba română, are prezență de spirit, iese din orice încurcătură, pare un om bine pregătit, ba chiar mai intelectual decât Traian Băsescu sau Vasile Blaga. La rândul său, Crin Antonescu este foarte activ, ceea ce contrazice acuzația că ar fi comod.

Chiar dacă ar guverna de două ori mai prost, PDL, cu actuala echipă, nu s-ar dovedi capabil să descrie greșelile. Dincolo de aceste aspecte de suprafață, PDL suferă de o boală letală pentru orice partid. După marea bătălie pentru funcția de președinte, ieșind învingător în competiția cu Elena Udrea, susținută de președinte, noul lider nu și-a asumat candidatura la prezidențiale și nu și-a rezervat nici funcția de viitor prim ministru. Vasile Blaga vrea să treacă drept o eminență cenușie. Nou-venitului în partid Cătălin Predoiu, i s-a pus la dispoziție și funcția de viitor prim ministru și a fost desemnat și candidat prezidențial. Un partid care nu este capabil să se prezinte în fața lumii cu un cuplu, președinte-prim ministru, nu este pregătit pentru confruntarea cu un adversar puternic.

Se sugerează că Predoiu singur face cât cuplul Antonescu-Ponta? Cine are încredere într-un partid condus de un președinte care nu-și asumă niciun rol, ca om de stat? În această postură se află Vasile Blaga. Dacă el înșuși consideră că nu este potrivit pentru una dintre cele două funcții supreme în stat, la ce se așteaptă din partea alegătorilor? Fără o locomotivă, un partid este ca o navă în derivă. Deci o primă concluzie este că democrat liberalii nu și-au ales liderul potrivit. O mai largă discuție ar fi legată de candidatul prezidențial. Cătălin Predoiu are multe calități, dar nimic nu-l recomandă pentru poziția de candidat prezidențial.

Probabil că situația de la centru se reflectă în multe organizații locale. PDL are prostul obicei de a nu-și desemna din timp candidații pentru principalele funcții din județe, primarul reședinței de județ și președintele de consiliu județean. Fără cele două funcții, pedeliștii acționează ca un grup dezorganizat, care atacă în toate părțile, de cele mai multe ori fără discernământ politic.

În sfârșit, o altă lipsă majoră este inabilitatea în formarea unui sistem de alianțe de cursă lungă la nivel național și local. Nu numai că își pierd pe drum toți aliații, dar reușesc să și-i transforme în inamici. Democrat liberalii sunt, de asemenea, cei mai inabili negociatori. Când se află la putere sunt aroganți, iar atunci când trec în opoziție devin obraznici. PDL este într-adevăr un partid de dreapta, radical, însă radicalismul său nu are întotdeauna o justificare. Dacă ar acorda mai multă atenție nuanțelor, dacă ar acorda mai multă libertate de mișcare organizațiilor locale ar avea numai de câștigat. Mai mult decât alte partide, PDL amestecă problemele generale și cele locale, generând confuzie în rândul propriilor susținători.