Image 1
Image 2

Berbecuţii de anul trecut sunt o marfă greu vandabilă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Berbecuţii sunt în aşteptarea cumpărătorilor
Berbecuţii sunt în aşteptarea cumpărătorilor

 

În vreme ce fătările sunt pe terminate la oi în cazul exploataţiilor mici, şi abia au început în fermele specializate, unii crescători sătmăreni de oi mai au de vânzare berbecuţi fătaţi în anul 2014. Samsarii cumpără aceste animale la preţul de 7,5 lei/kilogramul în viu.

Preţul oferit de intermediari îi duce la faliment pe oieri, în condiţiile în care mieii din fătările anului precedent au fost iernaţi, indiferent dacă au fost ţinuţi pe păşune sau în stabulaţiei. Fie şi pentru anumite perioade, animalele intrate pe iarnă au avut nevoie de furaje de completare, ceea ce i-a obligat pe oieri să bage mâinile adânc în buzunare.

Care va fi soarta berbecuţilor este greu de anticipat în condiţiile în care livrările spre ţările arabe din anul precedent au fost întrerupte cu sau fără temei, fiind invocată boala limbii albastre la rumegătoare.

Ca urmare a acestei situaţii este incertă şi vânzarea la preţuri acceptabile a mieilor din fătările acestui an, când se estimează că s-ar putea naşte în judeţ 120.000 – 130.000 de mii de capete. Cifra ar putea ajunge chiar şi la 150.000, cu anumite rezerve.

Posturi de televiziune naţionale au lansat deja vestea că în judeţul Satu Mare se fac programări pentru mieii care se vor vinde de Paşte la aproximativ 11 – 12 lei kilogramul în viu. Este practic vorba despre oierii din Oaş. Timpul va confirma sau infirma aceste informaţii pe surse.

 

1 comentariu

  1. Si totusi in nici o carmangerie din Satu Mare nu se gaseste carne de berbecut sau oaie. Stie cineva care este motivul? In Baia Mare am cumparat carne de oaie la 15 lei Kg. Nu mai vorbesc de pastrama de berbecut pe care o cumpar tocmai din ….Ocna Sugatag .

Lasă un răspuns