Asculta acest articol
Anul trecut şi-a făcut apariţia în expoziţiile Asociaţiei Artiştilor Plastici Satu Mare şi în evenimentele de profil o tânără artistă care a adus în faţa privitorilor ceva inedit: lucrări de artă decorativă realizate în vitraliu cu tehnica Tiffany.
Fiind vorba de ceva nou prin aceste locuri, iar realizările fiind elegante şi colorate cu gust, de la cele mai simple la unele uimitor de complexe, am dorit s-o cunoaştem mai bine pe Beata Izabella Uszkai, care are o poveste de viaţă pe măsura talentului său artistic.
– Care a fost drumul tău înainte de a-ţi descoperi talentul artistic?
– Am fost elevă la Liceul Economic “Gheorghe Dragoş” Satu Mare, profil alimentaţie publică şi turism. În clasa a IX-a am rămas corigentă la matematică. Nu am simţit deloc corect acest lucru şi am început să învăţ ca să-i arăt profesorului că şi eu sunt bună la ceva. Astfel, în clasa a XI-a şi a XII-a am fost prima în clasă şi am participat la mai multe olimpiade de matematică. A urmat Facultatea de Drept, la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, după care am susţinut examenul de intrare în avocatură. Au urmat doi ani de stagiatură, după care am susţinut şi examenul de definitivare în profesia de avocat. Am ales avocatura pentru că sufletul copilăresc din mine a crezut că aş putea să-mi ajut semenii să-şi găsească dreptatea umană. Dar după scurt timp a trebuit să-mi dau seama că justiţia poate oferi doar dreptatea prestabilită de lege pe care alţii o definesc. După câţiva ani de practică mi-am suspendat activitatea pentru că nu puteam să exist sănătos în acest mediu.
– Cum te-ai apropiat de sticlăria artistică şi tehnica Tiffany?
– În august 2017 am văzut primele fotografii cu vitraliile sublime care decorau într-un mod magic bisericile şi cupolele. M-au sedus dintr-o singură privire. În cadrul unui studiu mai larg am găsit noua versiune de realizare a vitraliilor – tehnica, stilul Tiffany. Cu cât am săpat mai mult în adâncul subiectului, fluturii din stomac au început să danseze mai puternic, ca şi când eşti îndrăgostit, aşa că în noiembrie 2017 am achiziţionat instrumentele de bază, materiile prime şi am început să învăţ tehnica în mod autodidactic. Am învăţat singură pentru că nu am vrut să pornesc la drum cu prejudecăţile altora şi am dorit să explorez lucrurile cu curiozitatea copiilor.
– Cu ce diferă tehnica Tiffany de pictura pe sticlă sau vitraliile clasice?
– În cazul picturii pe sticlă desenul şi motivele sunt pictate pe un obiect din sticlă existent. Doar suprafaţa obiectului este colorată (sperăm manual) cu ajutorul vopselei. Prin această tehnică produsul finit se realizează uşor şi repede, dar datorită faptului că este vopsită doar suprafaţa sticlei motivele şi temele pictate nu vor fi foarte rezistente la spălare sau la condiţii meteo.
În cazul tehnicii Tiffany nu există niciun obiect de bază pe care îl decorăm, ci noi creăm aceste piese. Folosim sticlă colorată cu oxizi de metal (aur, argint, cupru, fier, etc.) produsă în fabrici de specialitate şi, culorile fiind arse în sticlă, sticla însăşi este colorată, nu doar suprafaţa acesteia. Tehnica Tiffany foloseşte un flux de lucru complex, în schimb vom obţine o piesă care poate fi folosită ca element de decor interior sau exterior rezistentă şi foarte durabilă. Obiectele şi decoraţiunile create cu această tehnică au o durată de viaţă foarte lungă şi pot rezista de-a lungul mai multor generaţii.
În cazul tehnicii tradiţionale, bucăţile de sticlă sunt prinse în reţele de plumb de aceeaşi grosime. Punctele de întâlnire sunt cositorite şi de multe ori motivele sunt pictate pe sticlă.
Această tehnică este folosită în principal în biserici. Pentru a nu permite pătrunderea umezelii şi pentru a da stabilitate vitraliului, bucăţile de sticlă sunt fixate cu ciment (chit) care, însă, dă o greutate consistentă vitraliului. Metoda Tiffany foloseşte cioburi de sticlă colorate in masă, pe marginea cărora sunt aplicate foiţe de cupru. Bucăţile de sticlă sunt îmbrăcate perimetral în foiţa de cupru, iar ulterior sunt legate prin cositorire. Avantajul acestei tehnici constă în faptul că pot fi realizate compoziţii complexe. Pot fi executate piese dintre cele mai diverse: vitralii, separatoare de cameră, lămpi, obiecte decorative plane sau curbe. Faţă de tehnica tradiţională, liniile de cositură sunt de diferite grosimi, neuniforme.
– Cum au evoluat lucrările tale (de la cele mici la cele mari, complexe)?
– Prima mea lucrare a fost un tablou micuţ cu 18 piese, al doilea un obiect cu trei dimensiuni şi după aproximativ două luni de exersare m-am apucat de un tablou-vitraliu cu aproape 100 de bucăţi, destul de complicat pentru un începător. Îmi plac mai mult piesele complexe, unde am de gândit şi unde trebuie să-mi folosesc cunoştinţele geometrice.
– Cum te-ai simţit la prima expoziţie?
– Am avut emoţii foarte mari, prima expoziţie având loc în august 2018, perioadă în care aveam în spate doar 8 luni de experienţă în materia sticlăriei artistice. Îmi aduc aminte că panotarea sălii a avut loc cu o zi înainte de deschiderea pentru public, iar eu m-am dus la expoziţie mai devreme ca să-mi aranjez mai frumos lucruşoarele.
Era prima dată când am prezentat publicului şi colegilor mei artişti compoziţiile mele şi am plecat acasă cu sentimentele de apreciere primite de la ei. A fost o experienţă grozavă, care m-a umplut sufleteşte.
– Ce înseamnă pentru tine contactul cu oamenii? Cum reacţionează ei când îţi întâlnesc lucrările?
– Când creez mă izolez de lumea înconjurătoare, aşa că târgurile şi expoziţiile sunt prilejuri cu ocazia cărora pot ieşi din sfera singurătăţii, să mă întălnesc, să schimbăm păreri şi opinii cu persoanele care apreciază lucrările artistice sau care iubesc lucrurile realizate manual. În cadrul târgurilor am observat că multă lume confundă stilul Tiffany cu pictura pe sticlă şi nu observă nicio noutate în lucrările mele. Nu aş putea să zic că ceea ce fac este o noutate absolută, fiind o tehnică foarte apreciată şi iubită în America şi Europa de Vest. În România însă nu prea se practică. Dar nu lipsesc nici surprizele: la aproape fiecare eveniment mă găsesc şi persoanele care ştiu despre ce este vorba.
– Cum numeşti ceea ce faci: artă sau artizanat? Ce tipuri de obiecte creezi? Cât durează lucrul la o piesă de dimensiuni medii?
– Ceea ce fac se găseşte undeva între artă şi artizanat. Chiar dacă ambele categorii necesită creativitate şi măiestrie, inima mea se îndreaptă către artă. Obiectele pe care le-am realizat sunt dintre cele mai diverse: începând de la cadouri personalizate (oglinzi, cutii pentru bijuterii, rame foto, suporturi pentru lumânări, tablouri etc,) lămpi, decoraţiuni fereastră, vitralii până la obiecte de lux în ediţie limitată.
Numărul orelor, zilelor sau chiar lunilor de lucru depinde de complexitatea temei alese. Aceeaşi temă poate fi realizată din 20 de bucăţi de sticlă sau din 2.200 şi nu este acelaşi lucru dacă trebuie să tai manual 20 de piese sau 2.200. Deci dacă dorim să facem un calcul trebuie să înmulţim numărul bucăţilor de sticlă din care va fi alcătuită piesa noastră cu 30 de minute (aproximativ de atât timp am nevoie pentru pregătirea unei singure piese). Rutina ucide precizia. Fiecare proiect este o nouă provocare, un nou concept – pe care îl rezolv cu fineţe, grijă şi meticulozitate. Atunci când realizez o piesă, esenţa acesteia nu este frumuseţea şi nici valoarea măsurată în bani, ci sentimentul cu care a fost făcut şi care este cositorit în ea.
– Ai vizitat marile catedrale care folosesc vitralii? Ai lucrat sau vrei să lucrezi pentru biserică?
– Da, am vizitat câteva catedrale şi castele spectaculoase din ţara noastră şi din Europa de vest. Este cu totul altceva să fii aproape de ele, să observi miile de detalii uimitoare şi să te laşi îmbrăţişat de magia lor. Au o anumită nuanţă, deschisă, dimineaţa şi una complet diferită, mai sumbră, seara şi, în timp ce culorile lor strălucesc în timpul perioadei de vară, iarna îşi colorează discret mediul înconjurător. Am avut şi am mai multe invitaţii din partea bisericii, proiecte dintre care unele sunt în fază de dezbatere.
– De unde te inspiri pentru lucrări? Ai creat şi desene originale?
– Mă inspiră cam tot ceea ce mă înconjoară: natura, oamenii, animalele, corpurile cereşti, istoria, clădirile monumentale, un obiect banal sau un sentiment. Niciodată nu ştiu ce urmează, ce va fi şi cum va fi proiectul următor. Îmi vine o idee, ideea se transformă în dorinţă, apoi trece prin drumurile incitante ale proiectării, pentru a se dezvolta în bucuria realizării. Lucrările pe care le realizez le fac după propriile idei şi proiecte, dar se întâmplă să lucrez după tema adusă de clienţi.
– Nu regreţi decizia ta radicală de a părăsi avocatura?
– Decizia de a-mi suspenda activitatea a fost radicală pentru că am luat-o de la o zi la alta, dar nu aş putea spune că am părăsit pentru totdeauna tărâmul dreptului. Strict juridic vorbind, rămân avocat cât trăiesc, pentru că prin această decizie nu mi-am pierdut titlul de avocat şi nici dreptul de a profesa. Din punct de vedere emoţional, însă, cred că a fost o decizie definitivă, dar nici acum nu mă îndepărtez complet de materia dreptului. Fiecare decizie a noastră va avea consecinţele sale. În acest moment, simt că am făcut un schimb benefic pentru mine.
– Intenţionezi să practici şi alte forme de artă (pictură, grafică)?
– Nu prea mă gândesc să mă dezvolt în direcţia picturii sau a graficii, îmi plac mai mult formele de artă care necesită mai multă muncă manuală. În schimb, am în plan sculptura din sticlă. Până în momentul în care nu am început să lucrez efectiv cu sticla nu am ştiut dacă am talent pentru aşa ceva (şi nu ştiu dacă astăzi îl am), ştiam doar că am mâini harnice.
– Care e visul tău, artistic şi uman?
– Mai am foarte multe lucruri în mine pe care doresc să le exprim în această manieră. Lucrez permanent pentru dezvoltarea mea artistică, sufletească şi omenească, dar nu pot separa arta de latura omenească, pentru că omul creează arta, iar arta este pentru om.
Fii primul care comentează