Image 1
Image 2

Băuturile răcoritoare pentru copii sunt pline de zahăr, aditivi şi arome

Conţinutul de suc de fructe este de până la 5%
Conţinutul de suc de fructe este de până la 5%
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Conţinutul de suc de fructe este de până la 5%
Conţinutul de suc de fructe este de până la 5

Un studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori pe mai multe tipuri de băuturi răcoritoare arată că mai mult de jumătate dintre acestea conţin o serie de aditivi. Cercetarea privind calitatea băuturilor răcoritoare destinate copiilor face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: “Să învăţăm să înţelegem eticheta!”. Asociaţia Pro Consumatori a achiziţionat 35 de băuturi răcoritoare, care prin forma şi concepţia grafică a ambalajului urmăresc atragerea atenţiei copiilor şi influenţarea acestora în privinţa alegerii şi consumului. În urma analizei, specialiştii au trasat următoarele concluzii: 54% din sucurile analizate conţin între 4 şi 11 aditivi; 5 linguriţe de zahăr într-un pahar de suc pentru copii!; 46% dintre sucurile analizate conţin conservanţi artificiali; 46% dintre sucurile analizate conţin arome artificiale; 40% dintre sucurile analizate conţin suc de fructe în proporţie de până la 5%; toate produsele conţin acid citric.

Experţii APC România precizează că îndulcitorii sintetici regăsiţi în sucurile analizate (aspartamul, sucraloza, accesulfam K, ciclamatul de sodiu, zaharinatul de sodiu) au o putere de îndulcire care poate fi de până la 600 deori mai mare decât zahărul. Aceştia pot declanşa o serie de afecţiuni medicale, cum ar fi< boala Alzheimer, boala Parkinson, boala Basedow-Graves, epilepsie, scleroză multiplă, diabet şi depresie.

O altă concluzie a cercetării este aceea că toate produsele analizate conţin acid citric. Acesta este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparţine clasei de acizi carboxidici şi este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale şi atacă smalţul dinţilor. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor.

De asemenea, s-a constatat că 46% dintre produsele analizate conţin conservanţi artificiali (sorbat de potasiu şi benzoat de sodiu). Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacţie cu acidul ascorbic, generează benzen, substanţă toxică cancerigenă. În urma unui studiu realizat pe 200 de sortimente de sucuri de către Federal Trade Commission – USA, în anul 2005, la 10 dintre acestea s-a identificat un conţinut de benzen cuprins între 7 şi 89 ppm(părţi per milion), limita maximă admisă în apa potabilă fiind de 5 ppm. În urma acestei constatări, marii procesatori de sucuri din SUA au decis să nu mai folosească acest conservant. Benzoatul de sodiu poate produce reacţii alergice, hiperactivitate şi lipsă de concentrare la copii (ADHD).

„Băuturile răcoritoare cu destinaţie specială pentru copii, cu şi fără zahăr, sunt realizate dintr-un amestec de apă, arome artificiale, cantităţi infime de suc din fructe şi aditivi alimentari. Aceste produse sunt lipsite de nutrienţi, generează impresii olfactive artificiale şi nu au valoare biologică. In baza studiilor realizate în cadrul unor universităţi şi instituţii medicale de prestigiu, experţii în nutriţie şi medicii pediatri nu recomandă folosirea sucurilor în alimentaţia copiilor. Din păcate, aceste produse, din cauza atractivităţii ambalajului şi a accesibilităţii date de preţ sunt achiziţionate de către unii părinţi şi oferite spre consum copiilor. Alimentele destinate copiilor ar trebui să constituie preocuparea principală a Ministerului Sănătăţii, care prin reglementări speciale ar putea să interzică comercializarea acestora în spaţii/zone frecventate de către copii, deoarece nu oferă nutrienţii corespunzători vârstei şi nevoilor copiilor. Totodată, nici părinţii nu au cunoştinţe elementare de nutriţie care să-i ajute să facă alegeri în cunostinţă de cauză pentru copii lor” a spus conf. univ. dr. Costel Stanciu, presedinte APC România.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with