Image 1
Image 2

Bărbat dat în urmărire generală, depistat în Micro 16

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia Judecătoria Satu Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost identificat joi, 14 noeimbrie, de către un poliţist aflat în timpul liber.

Aflându-se în timpul lui liber, agent de poliţie Bontea Mihai Florin din cadrul Poliţiei municipiului Carei a recunoscut un bărbat, de 42 de ani, din comuna Terebeşti, care se afla în atenţia poliţiştilor întrucât pe numele acestuia Judecătoria Satu Mare a emis în luna noiembrie 2018, un mandat de executare a pedepsei închisorii fiind condamnat la 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie.

În timp ce se deplasa pe o stradă din cartierul Micro 16, din municipiul Satu Mare, ieri, în jurul orei 12.30, poliţistul l-a identificat pe bărbatul în cauză iar ulterior a solicitat sprijinul patrulei de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare, pentru a-l conduce la sediul Poliţiei, unde s-a confirmat faptul că acesta se afla în urmărire generală.
Bărbatul urmează a fi depus în Penitenciarul Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns