Image 1
Image 2

Banca Mondială: Preţurile ridicate ale energiei, risc semnificativ pentru inflaţie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preţurile energiei ar urma să crească în 2022, după ce au urcat cu peste 80% în 2021, alimentând riscuri semnificative pe termen scurt pentru inflaţia globală în multe ţări în curs de dezvoltare, se arată în cel mai recent raport privind perspectivele pe pieţele de materii prime, publicat de Banca Mondială, transmite Reuters.

Preţurile energiei ar urma să înceapă să scadă în semestrul doi din 2022, pe fondul atenuării constrângerilor privind aprovizionarea. Şi preţurile produselor agricole şi metalelor ar urma să scadă anul viitor, după creşterile solide din 2021.

“Creşterea preţurilor energiei prezintă riscuri semnificative pe termen mediu la adresa inflaţiei globale şi, dacă sunt susţinute, ar putea afecta şi creşterea ţărilor importatoare de energie – a apreciat Ayhan Kose, economist şef şi directorul diviziei Băncii Mondiale. Redresarea semnificativă a preţurilor materiilor prime devine mai pronunţată decât s-a estimat anterior. Recenta volatilitate a preţurilor ar putea complica opţiunile politice în momentul în care ţările îşi revin de pe urma recesiunii globale de anul trecut”.

Creşterea preţurilor unor materii prime a depăşit anul acesta nivelul avansului din deceniul trecut. De exemplu, preţurile gazelor naturale şi cărbunelui au atins niveluri record, pe fondul restrângerii furnizării şi al redresării cererii pentru electricitate, deşi ele ar urma să scadă în 2022, în urma îmbunătăţirii aprovizionării. De asemenea, preţurile mai ridicate ale alimentelor duc la creşterea inflaţiei şi sporesc întrebările la adresa securităţii alimentare în unele ţări în curs de dezvoltare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with