Image 1
Image 2

Azi și mâine, Franța – România în Fed Cup

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Test important pentru echipa feminină de tenis de câmp a României: semifinalele Fed Cup. Fetele noastre vor întâlni în acest meci echipa Franței, în deplasare, la Rouen.

Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru aceste meci 5 tenismene, Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (30 WTA), Irina Begu (83 WTA), Monica Niculescu (132 WTA) şi Raluca Olaru (34 WTA la dublu).

Franţa le are în lot pe Caroline Garcia (21 WTA) Kristina Mladenovic (63 WTA), Alize Cornet (54 WTA) și Pauline Parmentier (53 WTA).

Prin prisma pozițiilor tenismenelor noastre în clasamentul WTA, România, pare a fi favorită la calificarea în finală. Dar, prin prisma rezultatelor directe ale Simonei cu cele patru franțuzoice, negativ în trei cazuri, rezultate pe care le prezentăm mai jos, lucrurile stau altfel.

• Simona Halep – Caroline Garcia 5-1
• Simona Halep – Kristina Mladenovic 2-3
• Simona Halep – Pauline Parmentier 0-1
• Simona Halep – Alize Cornet 1-3.

Sigur, acestea sunt simple cifre care ar putea să nu conteze prea mult. Să ne amintim doar că România a eliminat în sferturi o echipă mult mai bine poziționată, Cehia, cu 2 tenismene din Top 10 și două, pe locul 1 la dublu. Una peste alta, o calificare în finală ar fi o premieră pentru România.
Tragerea la sorți de vineri a stabilit un prim meci interesant în care Simona o va întâlni pe Mladenovici, fostă mare speranță a tenisului francez.

Programul meciurilor:
Sâmbătă, 20 aprilie
• Kristina Mladenovic – Simona Halep (ora 15.00)
• Caroline Garcia – Mihaela Buzărnescu
Duminică, 21 aprilie
• Caroline Garcia – Simona Halep (ora 14.00)
• Kristina Mladenovic – Mihaela Buzărnescu
• Caroline Garcia/ Kristina Mladenovic – Irina Begu/ Monica Niculescu.

Toate meciurile se vor juca la Rouen, pe zgură, într-o sală de sport de 5000 de locuri, 500 de bilete fiind achiziționate de români. Toate meciurile vor fi televizate în direct de Digi Sport și Telekom.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with