Asculta acest articolVa trebui să ne obişnuim cu ideea că lumea care a luat chipul şi forma ideologiilor şi doctrinelor practicate la începutul secolului 21 este departe de a ne oferi siguranţă şi confort. Ciocnirea civilizaţiilor a devenit însăşi realitatea vieţii de zi cu zi. Confruntarea a coborât în stradă. Instituţiile, naţionale şi internaţionale nu-şi mai îndeplinesc rolul de stabilizator economic, social şi militar. Nu mai pot elimina conflictele.
Totul se rezolvă în stradă. Strada dictează măsurile.
Astfel cele două atentate din această săptămână, de la Ankara şi de la Berlin, vor atrage după ele noi măsuri de siguranţă. Cu fiecare glonţ tras în stradă, cu fiecare explozie, cu fiecare moarte întâmplătoare, se restricţionează dreptul individului de a trăi într-o lume liberă. Consecinţele sunt complexe. Ele schimbă faţa lumii şi mulţi nu ezită să gândească şi să spună că războiul este iminent.
România reprezintă o mică parte a întregului. O feliuţă de stabilitate. Deocamdată. Scutul anti-rachetă de la Deveselu, avioanele de luptă cumpărate recent, cheltuirea a 2% din PIB pentru înarmare, ne fac puţin mai interesanţi pe tabla de joc dintre marile puteri. Dar deocamdată nu suntem în atenţia grupărilor teroriste islamice.
Dar acest avantaj nu înseamnă că la noi “strada” are alt înţeles. Ea îşi păstrează rolul vindicativ din 1989 şi de la mineriade. La noi strada explodează politic şi social cu o frecvenţă destul de mare. Guvernul Boc a fost obligat să demisioneze sub presiunea străzii. Controlate la începutul anului 2012 de PSD şi PNL, câţiva ani mai târziu, în 2015 “strada” avea să se ridice împotriva guvernului Ponta. Tot “strada”, cu un termen mai îndulcit, “emoţia”, avea să-i aducă victoria în 2014 lui Klaus Iohannis. După cum vedem, frecvenţa intervenţiei “străzii” este mai scurtă decât un mandat de patru ani.
Sigur, nu putem numi “terorism” ieşirile celor “tineri şi frumoşi”. Fac excepţie tânărul de 22 de ani care l-a împuşcat pe ambsadorul rus în Turcia, şi tânărul care a intrat cu camionul în mulţimea adunată la un târg de Crăciun din Berlin.
Nu ştiu dacă evenimentele acestea vor avea un efect imediat în România. Cel mai tânăr partid, emanaţia străzii după incendiul de la Colectiv, intrat în parlament după ce a obţinut aproape 10% din voturi, cheamă oamenii în stradă. Astfel în 22 decembrie, la 27 de ani de la revoluţia din 1989, Bucureştiul va fi din nou în centrul atenţiei.
Nu este foarte clar motivul, dar este evident că “strada” îşi recapătă rolul vindicativ, reglează raporturile dintre instituţii şi cetăţean. Nemulţumirea de data aceasta este legată de faptul că PSD a câştigat alegerile parlamentare şi doreşte să facă guvernul împreună cu ALDE.
“Strada”, reprezentată de USR, deci de partidul născut dintr-o “emoţie”, schimbă, sau vrea să schimbe, paradigma. Nu mai fac guverne partidele care prin vot fac majoritatea în parlament, ci partidele considerate “morale”, care au criterii de integritate.
Pare forţată comparaţia între ceea ce se întâmplă pe o stradă în Berlin sau la Ankara, dar esenţa problemei este aceeaşi. Cetăţeanul, cu bună intenţie, vrea să facă el dreptate, trăgând cu pistolul, punând o bombă sau pur şi simplu cu pancarte şi strigând slogane.
Până la urmă orice slogan este o formă de terorism. În campaniile electorale partidele pun presiune pe alegători prin slogane. Ce se întâmplă cu energiile sociale şi politice dincolo de campaniile electorale? Refulează prin acte de presiune politică. Există mereu o nevăzută axă invizibilă între diferite puncte tensionate de pe glob. Acum se prefigurează axa Instambul-Berlin, care ar putea trece prin Bucureşti.
