Aventurile lui Ivan Turbincă au ajuns şi pe scena Teatrului de Nord

Asculta acest articol

   Secţia română a Teatrului de Nord a mai produs adaptări ale poveştilor lui Ion Creangă, dar puţine au anvergura celei lansate la rampă duminica trecută, în faţa unei săli foarte populate, la Casa de Cultură. E drept că şi povestea aleasă e de un calibru mai mare între operele “boţului de humă“ din Humuleşti.

Combinaţie măiastră de satiră socială şi mitologie, “Ivan Turbincă“ a avut parte de mai multe dramatizări, dintre care rămâne de referinţă cea realizată la Timişoara de Şerban Foarţă în 1983, la un secol de la publicarea poveştii. Călătoria rusului rătăcitor între pământ, rai şi iad. aventurile acestui chefliu notoriu în lupta lui cu dracii şi cu moartea (personajul a fost de altfel comparat cu Till Eulenspiegel), ritmul alert şi umorul suculent al scriiturii lui Creangă devin foarte ofertante pentru o scenă de teatru.

Cel mai al dracului ca dracii

Povestea e binecunoscută şi nu o mai reluăm aici, cine n-o ştie o poate găsi şi citi cu uşurinţă. Interesante sunt – pentru o cronică de teatru – rezolvările găsite de realizatori pentru unele momente care nu-s deloc uşor de înscenat. Echipa de “capete luminate” a spectacolului vine de la Oradea. Regizor este Daniel Vulcu, cunoscut actor de comedie, director de succes la Teatrul “Regina Maria”. Scenografia o semnează Oana Cernea, care excelează în special în scena vizitei lui Ivan în iad, desenată cu multă ironie, începând de la poartă – unde ca să dai de veste că ai sosit trebuie, literalmente, să tragi mâţa de coadă – şi continuând cu decorul burlesc şi scena cu trupa de draci care se dezlănţuie pe acorduri heavy-metal. Podul unde începe povestea serveşte, pe rând, ca tron al divinului şi demonicului, poate ca să ne intre în cap că unul şi acelaşi loc poate fi, pe rând, topos al ambelor împărăţii.

Isteţimea şi şmecheria lui Ivan, mai al dracului ca dracii, sunt puse în contrast cu lungile episoade de rătăcire, punctate de muzica aleasă de Dorin Griguţă şi parcă intenţionat prelungite la limita răbdării. Un rol important îl joacă şi costumele. Cele ale dracilor din casa boierului amintesc de nişte obiceiuri moldoveneşti de Crăciun, cel al lui Scaraoţchi e de un roşu violent, iar Ivan e îmbrăcat ca o cătană străveche, mujicul rus mucalit şi obidit dintotdeauna. Sunt satirizate şi lucruri comune minunatei lumi noi în care trăim: Moartea îşi consultă lista de victime pe tabletă, iar Ivan e mereu oprit să intre în rai de uşa cu senzori care detectează tot ce e interzis. Turbinca rămâne însă clasică, şi cu aceleaşi puteri ca la poveste.

Când actriţele strălucesc

Ales pentru rolul principal, Ciprian Vultur transmite emoţionant dimensiunea tragică a lui Ivan, care ar vrea şi n-ar vrea să-şi găsească un loc al lui, un om care nu-şi află de fapt rostul şi bea pentru că aşa e la oaste (vezi începutul spectacolului) şi ca să uite de sine. Răbufnirile lui capătă în jocul actorului mai multă profunzime. Lui Carol Erdos îi vine de minune rolul Dumnezeului îngăduitor şi veşnic amuzat, având un aghiotant fidel în persoana Sfântului Petru (Vlad Chico).

Dar mirodeniile care dau savoare acestui spectacol sunt aduse de actriţe. Alina Negrău e o apariţie de neuitat în rolul Morţii, din ce în ce mai cinică, din ce în ce mai exasperată. O ajută şi costumul desenat foarte inspirat, dar meritul pentru personaj aparţine actriţei, prin mimică şi joc corporal inteligent, prin sarcasm şi disperare. Trio-ul drăcesc format din Scaraoţchi şi cei doi draci subalterni e construit pe temelii de commedia dell’arte şi în scena din iad se dezlănţuie într-un crescendo comic excelent. Ioana Cheregi dovedeşte că poate juca chiar orice, iar Anca Dogaru şi Bianca Lidia Cuteanu o secondează cu vivacitate. Aici e inclus şi un fragment din altă poveste savuroasă a lui Creangă, “Dănilă Prepeleac”. Episodic şi oarecum caricaturizat e cuplul format din boier şi fata din casă (Stelian Roşian şi Andreea Mocan), dar nu el duce spectacolul înainte.

Impresia totală e pozitivă, iar publicul s-a distrat bine la premieră. Deşi există în prima parte momente în care acţiunea trenează, spectacolul e unul agreabil atât pentru copii (care au şansa la un moment dat să se implice direct) cât şi pentru cei mari.