Asculta acest articolCând a pornit la drum fiecare guvern a făcut un pariu cu kilometri de stradă pe care îi va face până la sfârșitul mandatului. Mai mult de atât, au prelungit planul cu mult peste cei patru ani de mandat. Ce-i drept panglici s-au tăiat destule. În schimb autostrada de la cap la coadă s-a dovedit o încercare prea grea. Niciun guvern nu a reușit să străbată Carpații, dinspre sud spre nord sau dinspre nord spre sud.
Prin urmare și în anul Centenarului se va cânta “Treceți batalioane române Carpații” tot prin defileuri, strecurându-se prin curbele de pe Valea Oltului sau stând la rând pe șoseaua supra-aglomerată de la Brașov spre Sinaia.
Avem vocația unor demni urmași ai Meșterului Manole. Ce se construiește într-o guvernare se dărâmă în următoarea.
De fapt și împărații din poveștile noastre care au fete de măritat anunță că aceluia îi va da fata de soție și jumătate din împărăție care va reuși să facă de seara până dimineața un pod de la castelul lui până peste deal. Noroc că prințul din povești era mai harnic decât Bechtel, firma americană care ne-a tras clapa la autostrada Transilvania.
Trecem peste îndemnul la secesiune, pentru că tocmai am văzut evenimentele din Catalonia care cerea printr-un referendum să se desprindă de Spania. Dar bănuim că nu s-a cerut și desființarea autostrăzilor care leagă provincia de restul țării. La noi nu este cazul. Avem probleme, dar nu avem autostrăzi de împărțit.
Nimeni nu poate da un răspuns rațional care să clarifice de ce nu am reușit să facem niște amărâte de autostrăzi cu atâta amar de bani câți s-au investit pentru ele. O eventuală listă a vinovățiilor politice ar trebui să înceapă cu Traian Băsescu.
În calitate de ministru al Transporturilor în anii ’90, ani decisivi pentru proiecția unui plan măreț pentru România, cel ce avea să ajungă președinte a ratat șansa de a pune piatra de temelie a marelui drum care să lege toate colțurile țării de Capitală. În ordine urmează, guvernul Năstase, care a semnat contractul cu Bechtel.
Americanii au luat cele două miliarde de euro și s-au dus. A venit din nou rândul lui Traian Băsescu, de data aceasta ca președinte. Guvernul condus de Tăriceanu nu mai știm ce a făcut, dar cert este că tot fără autostradă am rămas.
Emil Boc, ca ardelean, putea forța construirea autostrăzii dinspre nord spre sud. Nu a făcut-o. Următorul premier Victor Ponta a tăiat ceva panglici, dar șoseaua s-a surpat.
Trecem peste președintele Klaus Iohannis căruia i-ar prinde bine o autostradă până la Sibiu, orașul din care face naveta spre Palatul Cotroceni.
Având parte de un guvern ostil, nu are nicio putere. Poate că ar fi fost sprijinit dacă propunea un pact pe autostradă, urmând să se aloce 2% din PIB nu pe apărare, ci pentru drumuri. Dar rachetele patriot nu au nevoie de șosele, așa că rămânem tot fără o autostradă care să lege nordul de sud și vestul de est.
Opoziția, mai precis juvenilul partid USR a găsit vinovatul: actualul ministru al Transporturilor. Domnul Cuc, așa îl cheamă, nu este un personaj cu o foarte mare notorietate. Nu are statutul politic, proeminența unui Miron Mitrea, fostul minstru al Transporturilor din guvernul Năstase.
Nu se poate compara nici cu Traian Băsescu sau chiar cu Ludovic Orban, și acesta fost ministru al Transporturilor. Este un politician modest, chiar timid. Nu a făcut gălăgie când i s-au tăiat peste cinci miliarde de lei la ultima rectificare.
Tocmai pentru cumințenia lui, șansa de a trece moțiunea la care a fost supus ieri a fost nulă. Nulă, așa cum este și voința politică a actualului guvern de a face pe dracu-n patru ca 2018, anul Centenarului, să ne prindă cu o autostradă care să străbată Carpații.
