





Alianţa pentru Unirea Românilor condamnă hotărât refuzul guvernării de a sprijini instituţia naţională a Bisericii prin alocarea fondurilor necesare comunităţilor religioase româneşti din Republica Moldova şi din diaspora, şi pentru reparaţia lăcaşelor de cult din ţară. Majoritatea absolută a contribuabililor la Bugetul de stat sunt credincioşi ai cultelor religioase recunoscute şi ar fi fost corect ca, în spiritul dreptăţii, cultele să primească un sprijin minim din partea statului.
AUR subliniază că Biserica Ortodoxă Română este o instituţie greu de neglijat ca vector spiritual şi factor integrator al spaţiului românesc.
De asemenea, valoarea geospirituală a Bisericii Ortodoxe Române este incontestabilă. Ea este a doua Patriarhie ca mărime după cea a Moscovei, cu care se află într-un diferend major în Republica Moldova şi cea mai numeroasă Biserică ortodoxă din cuprinsul Uniunii Europene şi al spaţiului NATO.
„Mitropolia Basarabiei este singura noastră instituţie interbelică reactivată la răsărit de Prut. Reactivarea ei de către Patriarhia Română a fost un act de dreptate istorică. Ea reprezintă o resursă preţioasă şi de neînlocuit pe linia confruntării centrului de putere de la Moscova cu Occidentul”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR.
No asta e ajutor foarte bun pentru ROMANI doar Dumnezeu ai mai ajuta!! La cercetari nu trebuie alocat nimika, asa ajunge tara la Jerusalim… asta DEZVOLTARE!!!