Image 1
Image 2

Augustin Lazăr, surprins de modificările aduse legilor justiției

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Public a luat act “cu suprindere şi îngrijorare” de modificările anunţate de ministrul Justiţiei şi asupra cărora procurorii nu au fost consultaţi în prealabil, insituţia fiind nemulţumită de propunerea de creare a unei direcţii de anchetare a magistraţilor.

 

“Tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor (sugerând că problema corupţiei se află în corpul magistraţilor şi nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic (precizăm că, în ceea ce priveşte procurorii, Inspecţia Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiţiei); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenţei Justiţiei, de numire a funcţiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propunere agreată şi de MCV, constând într-o procedură de selecţie transparentă a candidaţilor, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiţiei, numirea fiind făcută de preşedintele României”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public, citat de Mediafax.

Totodată, instituţia condusă de Augustin Lazăr atrage atenţia şi referitor la alte modificări care „vor bulversa sistemul judiciar”, precum: modalitatea de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, promovarea pe loc, condiţiile răspunderii magistraţilor.

“Precizăm că proiectul de modificare a legilor Justiţiei nu ne-a fost transmis până la acest moment şi, după ce vom lua cunoştinţă de conţinutul integral al acestuia, vom formula un punct de vedere complet”, au conchis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

 

Magistraţii cer o reacţie CSM privind propunerile lui Toader. CSM: Nu am primit propunerile MJ

 

Judecătorii şi procurorii au cerut, miercuri, Consiliului Superior al Magistraturii să exprime un punct de vedere cu privire la propunerile de modificare a legilor Justiţiei, transmise de ministrul Tudorel Toader, CSM arătând faptul că nu a primit, deocamdată, un document oficial din partea MJ.

“Consiliul Superior al Magistraturii, urmare a solicitărilor repetate ale colegilor judecători şi procurori, aduce la cunoştinţă publică faptul că, până în prezent, nu a primit propunerile privind modificarea legilor justiţiei formulate de Ministerul Justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziţia motivată şi punctuală asupra propunerilor legislative în momentul în care acestea îi vor fi comunicate în condiţiile legii, cu consultarea sistemului judiciar”, a explicat CSM, într-un comunicat de presă, transmis miercuri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS TOPUL FIRMELOR PRIVATE

Iohannis: Știu că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost bine primite de mediul de afaceri

Munca și performanțele dumneavoastră sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică, le-a transmis președintele României...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now