Image 1
Image 2

Atac armat în SUA: mai mulți morți și răniți

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cel puţin trei persoane au murit joi în urma unui incident armat care a avut loc în incinta unui centru comercial din oraşul american Thornton, statul Colorado, potrivit poliţiei locale, relatează site-ul televiziunii CNBC.

“Împuşcături la Walmart, 9900 Grant St. Mai multe persoane au fost rănite. Vă rugăm să staţi departe de zonă”, a transmis poliţia din Thornton prin intermediul contului de Twitter.

Poliţia a încercuit zona, iar cel puţin 12 ambulanţe au fost trimise la faţa locului.

Autorităţile din Thornton au precizat că unul sau mai mulţi suspecţi se află în libertate, iar anchetatorii examinează imaginile de pe camerele de supraveghere şi intervievează martori pentru a obţine informaţii privind identitatea atacatorului sau a atacatorilor.

Mai mult de 33.000 de decese legate de arme sunt raportate în fiecare an în Statele Unite, potrivit unui studiu publicat luna aceasta, notează dcnews.

Luna trecută, un trăgător a ucis 58 de persoane la Las Vegas în cel mai grav incident armat din istoria modernă a SUA. Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, a rănit de asemenea alte aproape 500 de spectatori la un concert de muzică country, înainte de a se sinucide.

 

 

A fost alertă și la Londra: O mașină a intrat în mulțime

Un vehicul taxi a lovit mai mulţi pietoni miercuri seară, în centrul Londrei, anunţă Poliţia metropolitană, precizând că incidentul nu este de tip terorist.

 

UPDATE 20:35 Cel puţin 4 persoane au fost rănite în incidentul rutier din Londra, una fiind în stare gravă

Cel puţin patru persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, în urma incidentului rutier produs miercuri seară în centrul Londrei, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

Numeroase echipaje de prim-ajutor au fost trimise la locul incidentului, produs în zona Covent Garden.

Autorităţile nu au anunţat încă niciun bilanţ al victimelor.

UPDATE 20:07 Şoferul taxiului care a lovit pietoni în centrul Londrei a fost reţinut

Şoferul taxiului care a lovit mai mulţi pietoni miercuri seară, în centrul Londrei, a fost reţinut, anunţă Poliţia metropolitană, citată de cotidianul The Independent.

“Poliţia este la locul incidentului produs în zona Covent Garden, unde mai mulţi pietoni au fost loviţi de un vehicul pe strada Southampton. Nu există indicii că ar fi un act terorist”, informează Scotland Yard.

“Şoferul taxiului a fost reţinut. Este vorba de o încălcare gravă a legislaţiei rutiere”, precizează Poliţia metropolitană londoneză.

Incidentul rutier a avut loc miercuri seară în zona Covent Garden din Londra. Potrivit martorilor, un taxi a părăsit carosabilul şi a lovit mai mulţi pietoni, într-o zonă aglomerată.

Numeroase persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă.

Poliţia metropolitană londoneză a dat asigurări că incidentul nu este considerat a fi de natură teroristă, informează postul BBC News şi publicaţia Express.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with