Image 1
Image 2

Astra Asigurări intră în faliment

Mișu Negrițoiu, președintele ASF
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF
Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis miercuri intrarea în faliment a Astra Asigurări, aflată în administrare specială, după ce compania nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital, despăgubirile urmând să fie acordate de Fondul de Garantare.

UPDATE: Asiguraţii Astra pot să denunţe poliţele şi vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operaţiunea are loc până când instanţa decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), dacă solicitarea este transmisă ulterior.

UPDATE: Impactul despăgubirilor în cazul Astra Asigurări, calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), este de 700 de milioane de lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților are aproape un 1 miliard de lei, a declarat, miercuri, președintele ASF, Mișu Negrițoiu.

UPDATE: Peste patru milioane de români au poliţe la Astra
UPDATE: Omul de afaceri Dan Adamescu a fost dus pe braţe, miercuri, la secţia de poliţie de către bodyguarzii săi. Dan Adamescu a fost dus la Secţia 1 pentru procedura controlului judiciar.


Milionarul este cercetat sub control judiciar în dosarul Astra Asigurări, caz în care a fost şi arestat preventiv. Încă din toamna anului trecut, Dan Adamescu a declarat de mai multe ori în instanţă că are mai multe probleme serioase de sănătate.

Consiliul ASF s-a întrunit miercuri în şedinţa săptămânală, în cadrul căreia a dezbătut situaţia Astra, pe baza raportului întocmit de administratorul special al asigurătorului, KPMG, după ce procesul de majorare a capitalului companiei cu 425 milioane lei a eşuat, relatează Mediafax.

Acţionarii majoritari ai Astra, The Nova Group Investments şi Epsilon Estate Provider, controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, au transmis luni că vor să aducă banii necesari în companie, dar în două etape, până în septembrie 2016, solicitând totodată ASF să retragă administrarea specială, precum şi limitarea activităţii de subscriere aplicată în mai.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns