Image 1
Image 2

Asociaţia “Ţara Oaşului” a dus colindul şi cadouri la Casa de Bătrâni din Turţ

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Horitorii din Ansamblul Tara Oasului s-au dus la biserică de la prima oră
Horitorii din Ansamblul Tara Oasului s-au dus la biserică de la prima oră

Creştinii prezenţi la Biserica Ortodoxă s-au bucurat de un regal de colinde strămoşeşti

Asociaţia socio-culturală Ţara Oaşului, condusă de generalul (r) Vasile Ciocan, având calitatea de preşedinte, respectiv antreprenorul Vasile Lucuţ, în calitate de vicepreşedinte, au dus vestea Naşterii Domnului şi în acest an la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitatea Turţ. Cea mai mare bucurie a zilei a fost faptul că turţenii prezenţi în sfântul lăcaş au colindat împreună, iar de acolo, pornind spre Căminul de Bătrâni din apropiere, au vizitat 43 de suflete, care sunt căutate, mai mult sau mai puţin, de familiile lor.

Duminică, începând cu ora 10:30, membrii ansamblului Asociaţiei Ţara Oaşului s-au adunat în faţa magazinului Unicarm din localitatea Turţ, unde au făcut şi câteva repetiţii, înainte de intrarea în lăcaşul de cult.
Zeci de oşeni îmbrăcaţi în portul popular autentic, specific comunei Turţ, au reuşit să aducă multă bucurie în sufletele creştinilor prezenţi la Biserică, dar cel puţin în aceeaşi măsură au oferit un strop de fericire şi vârstnicilor internaţi la Căminul de Bătrâni, situat în curtea Spitalului.
Mulţumiri pentru frumoasele colinde, adresate unora dintre cei mai buni horitori din Ţara Oaşului
Colindele strămoșești au răsunat în Biserica din Turț minute în șir
Colindele strămoșești au răsunat în Biserica din Turț minute în șir

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preoţii parohi Ioan Molnar şi Emil Silaghi, care au salutat prezenţa familiei Lucuţ, precum şi a membrilor ansamblului.

“Le spunem bun venit şi vă invit să îi ascultăm pe colindătorii sosiţi astăzi la noi. (…)
Mai întâi, de a rosti cuvântul de mulţumire, îngăduiţi-mi să aduc mulţumire domnului Lucuţ, şi membrilor Asociaţiei care ne-au încântat cu frumoasele colinde.
Colindătorii sunt asemenea îngerilor care au cântat la peştera Betleemului. Aceasta este perioada în care colindăm şi v-am primit cu bucurie, şi vă mai aşteptăm, în mijlocul nostru, la ceas de rugăciune. Orice moment este bun să ne rugăm împreună, să colindăm împreună, să aducem bucurie Pruncului născut în iesle.
Vă preţuim şi vă iubim!
Nu spun cuvinte mari, le spun din suflet. Vă pomenim în rugăciunile noastre şi îl rugăm pe Prea Bunul, să vă călăuzească paşii tuturor care ne-aţi colindat şi nouă, celor care aţi pornit cu bucurie spre peştera din Betleem şi spre Împărăţia lui Dumnezeu”, a precizat părintele Emil Silaghi.
După împărtăşirea copiilor şi rostirea cuvântului de învăţătură, membrii ansamblului s-au aprovizionat cu câte un pachet, pentru fiecare pacient internat la Căminul de bătrâni şi l-au oferit personal vârstnicilor.
Au fost vizibil emoţionaţi de faptul că au fost colindaţi, exact ca în tinereţe, cu ceteră, cu zongoră şi versuri autentice, specifice zonei Turţului.
Cea mai mare nevoie a seniorilor internaţi la Turţ este de interacţiune umană, de socializare
Vârstnicii internați la Căminul de Bătrâni din Turț s-au bucurat de faptul că au avut prilejul să socializeze, dar și să asculte colinde strămoșești
Vârstnicii internați la Căminul de Bătrâni din Turț s-au bucurat de faptul că au avut prilejul să socializeze, dar și să asculte colinde strămoșești

De menţionat este faptul că nu au fost doar emoţionaţi, ci au plâns, precum copiii, fiind bucuroşi de oaspeţi, de faptul că cineva se gândeşte an de an la ei, că socializează cu ei, că le oferă o îmbrăţişare şi că le sunt alături, cel puţin în preajma sărbătorilor.

Din păcate, după spusele îngrijitoarelor şi asistentelor care se ocupă de aceşti vârstnici, majoritatea nu mai sunt vizitaţi de copii şi nepoţi, pentru că fie nu mai au rude, fie sunt plecate în străinătate.
După ce membrii asociaţiei au trecut prin fiecare salon, pe versuri de colinde, s-au îndreptat către locul de danţ al turţenilor, construit de Asociaţia Ţara Oaşului în centrul localităţii. Acolo, colindătorii au primit colaci, ca răsplată pentru autentica interpretare a versurilor care vestesc Naşterea celui mai sfânt copilaş: Iisus Christos.
Unul dintre cei mai cunoscuţi ţâpuritori a fost sărbătorit la locul de danţ al turţenilor
Horitorii au oferit un autentic regal de colinde strămoșești, specifice comunei Turț
Horitorii au oferit un autentic regal de colinde strămoșești, specifice comunei Turț

Ziua de naştere a unuia dintre cei mai cunoscuţi horitori din Ţara Oaşului, şi anume Adrian Negru, nu a putut trece neobservată.

Familia şi prietenii i-au făcut o mare surpriză şi i-au cântat tradiţionalul “La mulţi ani!”, iar colegele de la supermarket-ul Unicarm i-au adus un tort preparat în Fabrica de Pâine, Patiserie şi Cofetărie, a Companiei conduse de familia Lucuţ.
Aflându-se în localitatea Turţ, angajatele de la primul magazin UNICARM, care face parte din lanţul de peste 120 de asemenea locaţii construite în aproape întreaga ţară, au insistat să fie colindate de membrii Asociaţiei Ţara Oaşului. I-au răsplătit pe invitaţi cu nuci şi mere, după cum cere tradiţia străveche a oşenilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

DRUMUL UNEI OPERE DE ARTA

Cum a ajuns pictura “Moartea Fecioarei” de Caravagio in colectia muzeului Luvru

Acest tablou ilustrează revoluția iconografică și formală pe care Caravaggio a instigat-o la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Distantandu-se de pretioasa, afectata moda manierista, artistul a inaugurat un stil franc, robust, energic. El și-a asumat sarcina de a traduce realitatea și emoțiile oamenilor fără a se îngrijora de convențiile reprezentărilor sacrului. Impactul său asupra evoluției concepțiilor picturale în secolul al XVII-lea a fost considerabil.