Image 1
Image 2

Asociația Stea și-a prezentat echipa mobilă de intervenție stradală

Până în aprilie 2016, echipa mobilă de intervenție va oferi servicii de informare, consiliere și mediere unui grup țintă alcătuit din 465 de persoane care se confruntă cu probleme ce pot duce la excluderea socială
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Până în aprilie 2016, echipa mobilă de intervenție va oferi servicii de informare, consiliere și mediere unui grup țintă alcătuit din 465 de persoane care se confruntă cu probleme ce pot duce la excluderea socială
Până în aprilie 2016, echipa mobilă de intervenție va oferi servicii de informare, consiliere și mediere unui grup țintă alcătuit din 465 de persoane care se confruntă cu probleme ce pot duce la excluderea socială

Aceasta oferă servicii de informare și consiliere sătmărenilor care au probleme ce pot duce la excluziunea socială

Marți, 21 octombrie 2014, la sediul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, Cristina Bala – directoarea Asociației Stea, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă echipa mobilă de intervenție stradală și rolul acesteia în peisajul social al comunității locale.

La conferință a luat parte și comisar de poliție Simona Săndulescu, invitata vorbind despre fenomenul cerșetoriei și cât de important e ca cetățenii să înțeleagă că oferind bani cerșetorilor, de fapt nu îi ajută.

Rol< facilitarea  accesului populației defavorizate la informații

Echipa mobilă de intervenție stradală este formată din Magyari Zsolt și Gecz Iuliu și iese zi de zi pe teren, în diverse zone din municipiul Satu Mare, pentru a veni în sprijinul oamenilor care au nevoie de ajutor, oameni care se confruntă cu probleme sociale grave și care au nevoi urgente. Rolul acestei echipe este de a informa grupurile vulnerabile cu privire la serviciile sociale și de bază din comunitate și modalitățile de accesare a acestora.

Cei doi tineri care fac echipă își doresc să faciliteze accesul populației defavorizate la informații, să îi ajute pe oameni să își rezolve unele probleme sociale, să îi ajute să își înscrie copiii la grădiniță ori la școală, să își întocmească dosarul cu actele necesare pentru a obține un act de identitate. Echipa mobilă este un fel de punte între comunitatea dezavantajată din care adesea fac partea oameni care nu știu să scrie și să citească și autorități.

Tineri pregătiți să intervină la solicitările persoanelor care locuiesc în zone defavorizate

Cei doi membri ai echipei mobile de intervenție sunt pregătiți să intervină la solicitările persoanelor care locuiesc în zone defavorizate, oferindu-le acestora sprijin logistic și informațional. După cum informează Cristina Bala – directoarea Asociației Stea, echipa mobilă își desfășoară activitatea pe raza municipiului Satu Mare, dar și în localitățile adiacente. Din șase în șase luni, echipa își propune să facă o evaluare, să vadă cât de satisfăcuți sunt beneficiarii de serviciile de bază primite.

Noul serviciu social funcționează în cadrul Proiectului “Parteneriat intersectorial – baza serviciilor sociale de calitate”. Până în aprilie 2016, echipa mobilă de intervenție va oferi servicii de informare, consiliere și mediere unui grup țintă alcătuit din 465 de persoane care se confruntă cu probleme ce pot duce la excluderea socială. Din luna mai până în prezent, echipa mobilă a contribuit la întocmirea a 44 de cărți de identitate, 21 de certificate de naștere, șapte copii au fost înscriși la școală, opt la grădiniță și numeroase familii au fost înscrise la medicul de familie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with