Image 1
Image 2

Asociația Artiștilor Plastici a împlinit 40 de ani

Membri AAP în tabără de creație în 2016
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Imagini din albumul publicat în 1980
Imagini din albumul publicat în 1980

La începutul acestei veri, Asociația Artiștilor Plastici din Satu Mare a împlinit 40 de ani de existență, evenimentul fiind celebrat prin apariția unui album aniversar și prin salonul colectiv de vară care este disponibil spre vizionare la Primăria sătmăreană până în luna septembrie.

Albumul este publicat cu sprijinul Consiliului Județean și Centrului Culturii Tradiționale și prezintă un scurt istoric al activităților asociației, concentrându-se apoi pe prezentarea membrilor activi la începutul acestui an. Textul a fost redactat de președintele Gergely Csaba, care a ținut să includă și statutul AAP, pentru buna informare asupra scopurilor și funcționării acestei grupări artistice.

Scurtă istorie

Asociația Artiștilor Plastici Amatori din Satu Mare s-a înființat la data de 11 iunie 1977, având șapte membri fondatori: ing. Freiberg Leo, Duczon Elemer, Marin Păunescu, Irina Moser, Kisujszallasi Ștefan, Mihaly Maria și actualul primvicepreședinte Ștefan Tillinger. Actualmente asociația are 50 de membri activi.

“Putem deosebi trei etape importante în existenţa Asociaţiei Artiştilor Plastici Satu Mare. Prima etapă, între anii 1977 şi 1989, este o etapă umbrită de o cenzură severă, dar îndulcită de posibilităţile multiple de expuneri, expoziţii colective şi personale, festivaluri. Din această perioadă mai activează artişti deja consacraţi, cu renume naţional şi internaţional.

După o scurtă tăcere datorată vremurilor de transformare politico-socială zbuciumate, în 1996 renaşte asociaţia. Lângă membri vechi apar artiştii plastici noi, încrezători în puterea artei, în libertatea de creaţie nou obţinută, aducând un suflu nou în viaţa şi creaţia Asociaţiei.  În final, la începutul anului 2008 se legalizează asociaţia, obţinând personalitatea juridică sub numele actual de Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare. Acest fapt atrage în sânul grupării artişti consacraţi, dar vin şi alţii care lucrau până atunci în singurătate”, se spune în textul de prezentare din album.

Membrii asociaţiei au participat la peste 2.000 de expoziţii colective, de grup şi personale, locale, naţionale şi în afara graniţelor ţării, ducând faima vieţii culturale sătmărene.

Anual se organizează expoziţii personale şi colective atât în țară – Satu Mare, Odoreu, Carei, Ardud, Tășnad, Medieșu Aurit, Dobra, Hodod, Seini, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Gheorgheni, Negrești-Oaș, Călinești, Turț, Huta Certeze, Săliștea de Sus, Alba Iulia – cât și în Ungaria – Szamossályi, Tokaj, Téglás, Csenger, Fehérgyarmat, Nyíregyháza, Debrecen.

Asociația sătmăreană a organizat tabere de creație la Tășnad, Călinești Oaș, Viile Satu Mare, Negrești-Oaș, Săliștea de Sus, Bixad, Sighetu Marmației, Turț, Mânău, Seini, Hodod, Huta Certeze.

Albumul formulează și un crez al artiștilor din AAP: “Nu fixăm la expoziții o tematică anume. Dorim ca artiştii noştri să vă prezinte o diversitate de teme, de tehnici, de culori şi forme, dar toate să trădeze dragostea creatorilor noştri inimoşi faţă de valorile eterne, faţă de frumos, faţă de semenii lor, faţă de natură. (…)

Fiecare artist este o personalitate pregnantă, este o entitate aparte, totuşi împreună suntem un întreg, noi suntem Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare.”

Este al patrulea album de prezentare, precedentele fiind publicate în 1980, 2002 și 2007.

Membri vechi și noi

Fiecare membru care activa la începutul anului 2017 are în album o pagină dedicată, cu imagini ale lucrărilor și datele de contact. Din păcate, doi dintre ei apar postum, ei părăsind această lume în primăvara anului curent: Dan Tămășan și Vasile Bordaș.

Membri AAP în tabără de creație în 2016
Membri AAP în tabără de creație în 2016

Sunt prezenți așadar următorii artiști: Anton Ardelean, Bakos Karoly, Barath Csaba Attila, Dorica Băbuț, Belanszky-Demko Beata, Bihari Beatrix, Vasile Bordaș, Corina Buze, Alexandra Cherecheș, George Dan, Vasile Dragoș, Erli Maria Tunde, Ecaterina Estan, Fastus Josef, Ecaterina Foriș, Gergely Csaba, Adina Gherman, Margareta Guga, Gyene Lajos, Illyes Sandor, Monica Keresztesi, Kohan Angela, Vasile Koter, Oana Mărtincă, Mak Zsolt, Brândușa Moldovan, Cristina Moldovan, Nyaradi Eniko, Ratz Izabella, Cristian Rudăreanu, Mircea Ruștiuc, Luminița Rusu, Maria Sabău, Vasile Sabău, Ioan Cătălin Sălăjan, Sebok Anton, Andrea Silimon, Andrea Simon, Corneliu Sofineti, Ioana Szauftman, Camelia Szigeti, Szodoray-Paradi Hajnalka, Dan Tămășan, Ștefan Tillinger, Elisabeta Veress, Zilahi-Kato Klara. Ei pictează, sculptează (mai ales în lemn), practică grafica, arta fotografică, serigrafia, ba chiar metaloplastia.

Dintre foștii membri amintim câteva nume, lista fiind, evident, mult mai lungă: Alexandru Ardelean, Gheorghe Bretan, Bokor Levente, Nicolae Butuza, Susana Buzura, Constantin Croitoru, Dulanyi Agi, Iosif Foriș, Ovidiu Hațeganu, Hiripi Zsuzsanna, Jenei Greta, Katona Gavril, Kereskenyi Sandor, Kovacs Emil Lajos, Ștefan Mărcuș, Horia Mihai Coman, Petru Negruț, Iulia Olar, Mihaela Pastor, Podolyak Vilmos, Poti Orsolya, Alexandru Ritzmann, Anca Sugar, Vasile Șimonca, Zoe Tallian, Elisabeta Talpoș, Aurel Țenț, Toth Zoltan, Vass Csaba, Vasile Venig, Erika Wagner, Irina Zăvoianu, Eugen Zsurzsan.

Informația Zilei și Informația TV sunt parteneri media ai evenimentelor organizate de AAP Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with