Asculta acest articolPe cât de inventivi sunt politicienii români în a imagina alianțe, pe atât de puțin rezistă în timp proiectele lor. Până acum s-au prăbușit toate alianțele înființate după 1990, începând de la FSN, CDR, Patrulaterul Roșu, Alianța DA, USL și altele mai puțin celebre. Acum avem la guvernare o alianță fără nume care promite că va rezista până la sfârșitul mandatului. Deci încă un an. Avem ca principală forță de opoziție un partid nou înființat din fuziunea PNL-PDL. Poate că tocmai teama și convingerea că alianțele nu supraviețuiesc i-a determinat pe liderii celor două partide să aleagă o fuziune, nu o alianță.
Concluzia este că alianțele, oricum ar fi realizate, sunt construcții șubrede. Sunt simple improvizații care cad la primele zdruncinături. Actuala coaliție de guvernare se reazemă pe o alianță. Aplicând cea mai simplă regulă, nu este greu de demonstrat că nu va rezista în timp. Până la urmă interesul partidului este pus întotdeauna mai presus de interesele cetățeanului.
Interesul fiecărui partid, mare sau mic, este să stea cât mai mult la guvernare. Din această perspectivă partide precum UNPR, ALDE, UDMR, PMP – într-o formă sau alta toate acestea se regăsesc în actualul Parlament – dat fiind faptul că suntem într-un an preelectoral, se văd obligate să gândească strategii de viitor. Preocuparea lor de primă urgență este de a căuta soluții de supraviețuire alegând cea mai bună formulă de alianțe.
PSD se află acum la guvernare și își ia angajamentul că va câștiga viitoarele alegeri și va rămâne și după 2016 la guvernare. Dar în sistemul politic românesc există o instituție care are un rol determinant în formarea guvernelor imediat după alegerile parlamentare. Este instituția prezidențială. Președintele este deasupra partidelor, deși provine dintr-un partid.
Obligația lui morală, și interesul lui personal și politic, este să-și ducă partidul al cărui candidat a fost la guvernare. Să nu-și imagineze cineva că tocmai Klaus Iohannis va face excepție. Precum predecesorii săi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, și actualul președinte va duce PNL la guvernare. Ceea ce nu se știe este dacă înainte sau după alegerile parlamentare din toamna anului 2016.
PSD încearcă să-și îmbete susținătorii cu apă chioară susținând că va câștiga alegerile. S-ar putea să le câștige, dar va pierde negocierile. Partidele mici nu-și pot permite să aibă un adversar în președintele țării. Ele vor înclina balanța către PNL. Procesul de trecere începe acum, iar alegerile locale vor fi un prim test. Alianțele nu vin de la sine. Există o artă de a crea alianțe. Instrumentele sunt în mâinile liderilor naționali și locali.
Situațiile însă diferă de la o provincie la alta, de la județ la județ, de la o localitate la alta. Deciziile luate la nivel local sunt extrem de diverse, însă au un punct comun. Toate alianțele se fac în jurul PSD sau PNL. Și la Satu Mare UDMR va trebui să se decidă cu cine merge: cu PSD sau cu PNL? Partidele mai mici, dar nu mai puțin importante în formarea alianțelor și apoi a majorităților, de asemenea, se văd obligate, în interesul lor, să se decidă cât mai repede cu cine joacă.
ALDE, PMP, UNPR, poate și altele, au toate șansele de a obține posturi de consilieri locali și județeni. De măsura în care stăpânesc arta de a intra într-o anumită alianță, în măsura în care ele pot la rândul lor crea alianțe, depinde soarta lor. De pildă o alianță a dreptei, PNL-ALDE-PMP cu concursul UDMR, ar putea scoate total PSD-ul din cărți, atât la Primăria Satu Mare, cât și la Consiliul Județean.
Pe de altă parte, o alianță PSD-UDMR poate obține toate funcțiile importante. Dar în timpul campaniilor electorale alianțele dintre UDMR și partidele românești sunt considerate împotriva naturii. După alegeri, orice parteneriat cu UDMR nu mai deranjează pe nimeni. Interesele personale și de partid primează în fața intereselor cetățenilor. Aceasta este arta de a crea alianțe post-alegeri.
