Image 1
Image 2

Arhivele Prefecturii sătmărene surprind atmosfera antisemită a anilor 1940

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un articol foarte interesant redactat de Paul Dancu și publicat în volumul “Studii și comunicări – secția istorie-etnografie-artă, XXVII/II”, editat de Muzeul Județean Satu Mare în 2010, bazat pe cercetări în fondul Arhivelor Naționale, reușește să redea atmosfera tensionată antisemită a anilor 1940 în zona Satu Mare, atât sub guvernarea românească, cât și sub conducerea maghiară de după Dictatul de la Viena.

Articolul se intitulează “Documente legate de deportarea evreilor păstrate în arhivele din Satu Mare” și începe cu o scurtă istorie a comunității evreiești.

Evreii s-au stabilit în orașul Satu Mare acum 175 de ani

Evreii sătmăreni au constituit până la Holocaust una din cele mai mari comunităti mozaice din spaţiul intracarpatic. Când ne referim la Satu Mare, vorbim despre spaţiul fostului comitat, care se întindea până la Mátészalka şi Csenger în Ungaria, la vest şi Gutâi la est, cuprinzând aşadar şi Baia Mare, Şomcuta, Seini.

Pentru prima dată evreii sunt atestaţi cu certitudine în Sătmar în anul 1712, fiind sosiţi din Galiţia şi Moravia. Unii istorici consideră că au existat evrei în Satu Mare încă din secolul al XIV-lea. Contele Károlyi Sándor, în 1724, a stabilit mai multe familii de evrei în Carei şi Ardud.

În 1842 se permite stabilirea primilor evrei în oraşul Satu Mare. Până la acea dată locuiau în satul vecin Botiz, unde aveau şi comunitate slujită de rabinul Zeev Mandelbaum. În acelaşi an se constituie şi prima comunitate în oraş, prima sinagogă fiind ridicată între 1852 şi 1858 pe strada Decebal.

După moartea din anul 1898 a rabinului Mandelbaum comunitatea evreilor din Satu Mare s-a divizat în două comunităţi: comunitatea de orientare ortodox–fundamentalistă, respectiv comunitatea status-quo ante, care accepta adaptarea la dezvoltarea societăţii, dar cu păstrarea prescripţiilor şi ideologiei credinţei.

Din 1939 încep șicanele

La Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, în fondul Prefecturii, se poate urmări în profunzime întreaga perioadă începând cu ascensiunea nazismului până la anii de după Holocaust. Pot fi găsite publicaţiile muncitoreşti confiscate, scrise în limbile idiş, germană, maghiară şi română. După instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, între 1939-1940, prefectul sătmărean a întocmit mai multe rapoarte despre situaţia locală. S-a ocupat într-un capitol separat de observarea evreilor locali, respectiv de aplicarea în practică a legislaţiei antievreieşti adoptată în timpul guvernului Goga.

Multe documente relatează interzicerea organizaţiilor sioniste din Ungaria în anul 1940. De exemplu, corespondenţa pe această temă între primăriile, respectiv comunităţile evreieşti din Mátészalka, Csenger, Fehérgyarmat, Baia Mare, Carei, Satu Mare. S-a păstrat evidenţa organizaţiei Keren Hajeshod.

Înainte de Dictatul de la Viena s-au întocmit rapoarte despre activitatea şi acţiunile din judeţ ale Gărzii de Fier, interzisă la acea dată, dar cu puternică organizare, respectiv despre activiştii acesteia aflaţi sub supraveghere şi în evidenţă.

La 8 august 1940, pe baza unei noi legi antievreieşti emisă de guvernul Gigurtu, evreii din România sunt deposedaţi din punct de vedere economic, iar din punct de vedere politic practic sunt lipsiţi de multe drepturi cetăţeneşti. În raportul său din 15 august 1940, prefectul scrie despre evreii sătmăreni că sunt mai răi ca ungurii locali, reproşându-le ataşamentul faţă de maghiarime.

Regimul ocupației maghiare

După intrarea în Nordul Transilvaniei, autorităţile ungare au adoptat în ritm alert măsuri antievreieşti. La apelul lui Endre László, subprefectul comitatului Pest-Pilis-Solt, judeţele interzic unul după altul accesul evreilor la târgurile săteşti. La 27 septembrie 1940, Uzdóczy Zadravecz István, preşedintele TESZ (Társadalmi Szervezetek Szövetsége), face apel la tunderea evreilor şi la interzicerea portului perciunilor. Comunităţile evreieşti conservatoare şi cea status-quo ante din Satu Mare protestează împotriva obligativităţii deschiderii prăvăliilor în zilele de sabat.

În 1941 autorităţile au cerut acte de atestare a originii. Pe cei fără cetăţenie maghiară sau cu situaţie neclară, jandarmeria i-a dus la Kameneţ-Podolsk, unde au fost omorâţi de nazişti. Aproximativ 800 de evrei sătmăreni au fost victimele acestei acţiuni.

În 1942 au fost sechestrate proprietăţile evreieşti de peste 5 iugăre. Localităţile au întocmit situaţii detaliate despre aceasta. În multe cazuri s-a protestat împotriva distrugerii acestor gospodării înfloritoare. De exemplu, în februarie 1942, Weisz Endre din Livada cere fără succes, scutirea gospodăriei sale de la sechestrul Ministerului Agriculturii. Ordinul Cavalerilor (Vitézi Rend) a sprijinit exceptarea lui Herskó Bernát din Seini, erou în Primul Război Mondial.

Dosarele soldaților SS

S-a întocmit un dosar separat despre atrocităţile săvârşite de soldaţi şvabi SS aflaţi în permisie între 1943-1944, respectiv cu plângerile populaţiei împotriva lor. Împotriva şvabilor sătmăreni înrolaţi în SS a făcut demersuri la guvernul maghiar chiar prefectul de atunci. Pe maghiarii din Acâş, Ghirişa, Ardud, iar în multe locuri şi pe şvabi i-au revoltat nelegiuirile comise de soldaţii SS.

Conform procesului verbal, Löchli István din Ardud i-a numit pe SS-işti trădători de ţară. S-a opus atrocităţilor comise de SS Gombor László, feroviar din Acâş. Când i-a luat la rost pe SS-işti că „ce fac cu evreul”, aceştia l-au bătut cu sălbăticie şi conform procesului verbal întocmit au spus: ”Dacă sunteţi maghiar nu aveţi nimic comun cu evreii!”. În procesele verbale, de multe ori sunt trecute şi numele victimelor evrei, de exemplu Rosenberg Jenő, Lichtmann Gyuláné, sau, al medicilor de circumscripţie din Beltiug, Goldglancz Jenő, respectiv din Acâş, Jeremiás Gyula.

Ministerul de Interne, prin decretul din 12 aprilie 1944, ordonă controlul purtării stelei lui David, despre care localităţile trimit rapoarte. S-au întocmit liste despre farmaciile şi cabinetele medicale evreieşti, despre maşinile de treierat şi inventarul agricol confiscat. A avut loc „recensământul animalelor evreieşti”, cum apare într-o situaţie a plasei Fehérgyarmat. Au întocmit situaţii detaliate şi plasele Mátészalka, Carei, Satu Mare, Ardud.

Ordinul deportării

Secretarul de stat Endre László i-a convocat la Satu Mare pe prefecţii judeţelor din apropiere la 26 aprilie 1944. Aici au fost date instrucţiunile deportării evreilor din Nordul Transilvaniei. Despre stabilirea ghetourilor şi delimitarea acestora au trimis indicaţii Jaross Andor şi Endre László. Despre funcţionarea ghetourilor, Endre László a dat dispoziţii, la 13 mai 1944. Subprefectul dă dispoziţii primarilor despre punerea sub sechestru a bunurilor evreieşti.

S-au păstrat multe cereri de intrare în posesie a bunurilor evreieşti. De multe ori acestea, ca şi magazinele, erau solicitate înainte chiar de transportarea în ghetou a evreilor.

Cereri au fost depuse mai ales în localităţile locuite de şvabi, acestea fiind avizate de conducătorul local din Carei al Volksbund, de gauführerul Barth. De exemplu, din Mérk, Vállaj, Ciumeşti, Dindeşti, Socond, Sâi, Homorodul de Jos. De multe ori solicitanţii îşi susţin cererea prin faptul că membrii familiei luptă în SS.

Endre László înştiinţează despre instituirea Comitetului Evreiesc pe Ţară la 8 mai 1944. Comandantul districtului de jandarmerie înştiinţează despre evacuarea evreilor din ghetouri. Autorităţile judeţene din Satu Mare cer trimiterea evidenţei evreilor deportaţi.

S-a păstrat nota de expediere a listelor de către şeful plasei Csenger cu datarea din 4 iulie. Despre transportul cartotecilor la Košice relatează adresa jandarmeriei din judeţul Satu Mare. Poliţia din Satu Mare cere convocarea celor exceptaţi de la deportare în data de 3 iunie. Ministerul de Interne ordonă, în circulara din 16 iunie, deportarea ulterioară a evreilor din orfelinate, spitale, penitenciare, aziluri de bătrâni.

Endre László dă dispoziţii, în scrisoarea din 3 iunie, pentru utilizarea în scop comunitar a sinagogilor, respectiv despre dărâmarea lor. S-au păstrat mai multe relatări despre împărţirea hainelor rămase la cei săraci. De exemplu, în următoarele localităţi din plasele Mátészalka şi Fehérgyarmat: Tiszavasvári, Nyírderzs, Túristvándi, Gebe, Szamostatárfalva, Szamosszeg, Tiszabecs, Hermánszeg, Túrricse, Nagyszekeres, Kölcse, Fülesd, Sonkád, Rápolt, Tunyog, Szamossályi.

Toate plasele au întocmit situaţii despre întreprinderile evreieşti şi despre noii administratori ai acestora. Multe documente vorbesc despre folosirea imobilelor de către organizaţia premilitară „Levente” ca centre de instruire. S-au păstrat documente despre funcţionarii sancţionaţi pentru că nu au executat regulamentar prevederile de deportare, ori pentru că au comis sustrageri de bunuri.

Episcopul Scheffler Janos a protestat împotriva măsurilor antisemite

În arhivele Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, s-au păstrat mai multe documente referitoare la deportare: situaţii cu evreii botezaţi în perioada 1941-44, încercările mai multor parohi de a scăpa din batalioane evrei ce doreau să se boteze, cererea membrilor creştini din familii mixte, adresată episcopului, ca acesta să intervină la autorităţi pentru exceptarea soţilor lor de la trimiterea în ghetou.

Se găsesc documente despre ascunderea de către preotul Korlát Ferenc în palatul episcopal a studentului Wohl András, despre care a aflat rău famatul locotenent colonel Ferenczy, dispunând transportarea lui Wohl în ghetou.

Mai mulţi parohi au protestat împotriva deportărilor, sau au încercat să intervină pentru unii evrei. De exemplu, cei din Dobóruszka, Ujgorod, Necopoi, Csap, Huszt.

Prelatul papal Antal Mikós din Ujgorod, din cauza încercării sale de salvare, a fost deferit la sancţionare de guvernatorul pentru Ucraina Subcarpatică, colonelul Vincze.

Episcopul Scheffler János a protestat pe lângă Endre László, prim-ministrul Sztójay, ministrul cultelor, Antal István, împotriva deportării evreilor, solicitând oprirea acestora. A încercat să intervină şi la Primatul Cardinal, Serédi Jusztinián. Explicaţiile lui Serédi adresate consiliului episcopal sunt, de asemenea, în arhivă.

Episcopul Scheffler s-a opus solicitării de bunuri evreieşti spunând că ”să nu ne întindem mâinile după acestea, nu doar pentru că bunurile dobândite nedrept, tot aşa vor pieri, ci mai ales din cauza moralei eterne divine”. Se găseşte în arhivă corespondenţa episcopului Scheffler cu membri ai Comitetului Evreiesc pe Ţară, Auer György şi Török Sándor.

* * *

Lucrarea lui Paul Dancu a fost prezentată în limba maghiară la întâlnirea de la Debrecen, din 26-28 mai 2006, a conducătorilor comunităţilor evreieşti din Ungaria şi ţările din jur. Întâlnirea s-a bucurat de participarea istoricilor ce studiază istoria evreilor din aceste ţări. Lucrarea a fost apreciată de participanţii la seminar, inclusiv de cei ai Facultăţii Rabinice din Budapesta şi a conducerii F.C.E.R., fiind dată ca exemplu de studiu valoros ce aduce elemente de noutate la istoria comunităţilor locale.

2 comentarii

  1. În ciuda a aproape 2000 de ani de pogromuri, expulzări, discriminări, de jafuri şi legi anti evreieşti, în ciuda grozăviilor naziste care au nimicit 65% din evreimea mondială, alungaţi, fără ţară, batjocoriţi drept o ‘rasă’ inferioară, am reuşit totuşi să supravieţuim…
    Minune datorită credinţei în Dumnezeul nostru!

  2. Dar ce s-a intamplat cu romanii intre 1089-1945 ?
    Le era interzis sa scoata un cuvant in limba romana. Li s-au spart geamurile casei cu pietre,erau zilnic amenintati …..
    Multi au fugit ,parasidu-si casa si avutul, cautand adapost la romanii din satele invecinate,prin toguri,…..

Lasă un răspuns

Connect with