Image 1
Image 2

5000 de tiruri au trecut spre şi dinspre Ungaria în doar câteva ore de la ridicarea restricţiilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada Paştelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei. Cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, numărul de automarfare din punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară la graniţa cu Ungaria, a crescut semnificativ.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru fluidizarea traficului, suplimentând personalul şi folosind la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. La frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română ţine legătura cu autorităţile ungare în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria. Din momentul ridicării restricţiilor, de luni seara de la ora 23, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 5.200 de automarfare, din care aproximativ 3.800 pe sensul de ieşire din ţară. Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar de poliţiştii de frontieră români este în medie de 2-5 minute pe camion.

Poliţia de Frontieră menţionează printr-un comunicat de presă că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with