Asculta acest articolAlături de alte privilegii de castă, pensiile speciale ale parlamentarilor par un joc de copii. Toate partidele sunt împotriva eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari, dar se opune CCR. Judecătorii Curţii Constituţionale spun că nu este constituţional să elimini un drept pe care odată l-ai acordat.
Lista privilegiilor acordate unor categorii sociale este destul de scurtă. Pe primele locuri sunt instituţiile militarizate, urmate de anumite funcţii din justiţie.
Nu este vorba neapărat de salarii, ci vârsta de pensionare şi de valoarea pensiilor. În comparaţie cu a cetăţenilor de rând pensiile sunt extrem de mari. De asemenea, diferenţa vârstei de pensionare dintre un poliţist şi să zicem preşedintele României este de vreo 20 de ani. Diferenţe mari sunt şi la salarizare. Preşedintele republicii, primul ministru, miniştrii, au venituri mult mai mici decât unii directori din instituţiile de stat. Presupunând că acele “pensii nesimţite” cum li s-a spus, acele salarii de mii de euro, nu apasă prea mult asupra bugetului, ele au un impact negativ asupra sănătăţii psihice ale populaţiei de rând. Mai mult, ele arată că avem un stat strâmb, imoral şi nefuncţional. Avem exemplele din aceste zile. PSD şi USR vor, din motive electorale, să fie eliminate pensiile parlamentarilor, iar CCR spune că nu se poate. Preşedintele vrea să îndrepte o nedreptate, dar nu poate.
Guvernul, primul ministru, miniştrii, vor să ia o hotărâre care să regleze funcţionalitatea unei instituţii, dar nu pot.
Îi opreşte Constituţia. Mergând pas cu pas, analizând nedreptate cu nedreptate, vom ajunge la concluzia că vina o poartă Constituţia, legile strâmbe adoptate, regulamentele interne din instituţii. În regulă nu sunt nici pensiile normale. Legea pensiilor s-a schimbat de zeci de ori încât nu mai înţelege bietul om nimic. PSD, ca partid social, se simte mereu obligat să promită că va da o nouă lege a pensiilor. Încă nu a reuşit, dar sacul cu promisiuni încă nu este gol. Legea Educaţiei nu stă mai bine, dar acolo anomaliile nu ies în evidenţă atât de pregnant.
Legea administraţiei publice are o mare hibă: nu respectă autonomia administrativă. Despre necesitatea reformării administraţiei se vorbeşte încă din timpul lui Cuza-vodă şi se va vorbi încă multe generaţii. O reformă administrativă înseamnă pierderea unor privilegii. Sunt unii comentatori, economişti, specialişti în diverse domenii, care spun că avem o aristocraţie a bugetarilor. Diferenţele dintre un angajat la stat şi un angajat la particular au ieşit în evidenţă şi în timpul pandemiei. În sensul că bugetarilor nu le-au scăzut veniturile. Poate că nu asta este problema majoră a României. Dacă nu aparatul bugetar supradimensionat, dacă nu pensiile speciale, dacă nu deficienţele legii pensiilor, ale legii învăţământului, ale sistemului sanitar, toate la un loc, şi fiecare în felul ei, este problema majoră a României atunci care este? În timpul regimului Băsescu toată societatea s-a concentrat pe corupţie, pe frăţietatea DNA-SRI.
Marea vânătoare de corupţi a sfârşit prin a-l prinde în capcană pe însuşi preşedintele Băsescu, omul care a pus semnul egal între corupţie şi securitatea naţională. În timpul pandemiei accentul s-a pus pe respectarea măsurilor anti-covid, distanţarea socială, purtarea măştii etc. Încă nu ştim dacă am scăpat de covid şi au ieşit la iveală învârteli de zeci de milioane de euro cu măşti. Nu ar fi de mirare să aflăm peste o vreme că s-au făcut afaceri şi pe marginea războiului din Ucraina. Când vor dispare aceste anomalii sociale, economice, politice? Poate când această Constituţie pe care înalţii funcţionari jură că vor respecta legile se va curăţa de anomaliile care se strecoară în legile parcă din ce în ce mai strâmbe.
