Image 1
Image 2

Angajații din penitenciare amenință cu proteste

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Angajații din penitenciare solicită ministrului Justiției, Raluca Prună, și Guvernului să aplice prevederile Ordonanței 20 și la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, așa cum se întâmplă în celelalte structuri din sistemul de apărare, în caz contrar ei amenințând cu proteste pe o perioadă nedeterminată.

“Guvernul tehnocrat legalizează discriminarea, împărțind sistemul național de apărare în șmecheri și fraieri. Prin OUG 20/2016 tot personalul din penitenciare, ca toți salariații din domeniul de ordine publică și apărare, trebuia să primească din luna august în salariu sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009. În realitate s-au dat aceste drepturi peste tot în structură — Poliție, Armată, SPP, STS, SRI—, mai puțin în penitenciare, printr-o interpretare obscură, încă neclarificată și neasumată în scris. Nici ministrul Justiției, nici ministrul Muncii nu ne-au transmis că această prevedere nu trebuie aplicată în penitenciare. Prin urmare, avem o situație de letargie, de neaplicabilitate a legii, pe care ne-am hotărât să o curmăm”, a declarat joi Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP).

El a precizat că salariul mediu în sistemul penitenciar este în jur de 2.400 de lei, care include toate drepturile, iar debutanții au un salariu mult mai mic, nefiind vorba nici pe departe despre “o plată prea bună” în penitenciare.

“Salariul de merit încasat în 2009 a rămas la aceleași persoane până în acest an, iar grație OUG 20 se îndreaptă această inechitate, astfel încât toți salariații să poată fi aliniați. Această prevedere nu se aplică în penitenciare”, a susținut liderul de sindicat, citat de Agerpres.

Ștefan Teoroc a precizat, de asemenea, că angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt nemulțumiți și din cauză că sunt obligați să muncească ore suplimentare foarte multe, care nici acestea nu sunt compensate.

În context, Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din ANP, a declarat că într-un an au fost acumulate peste un milion de ore suplimentare.

 

Potrivit celor doi lideri de sindicat, sistemul penitenciar nu are soluții pentru a diminua munca în plus, deoarece angajările din ultimul an sunt neutralizate de numărul uriaș de pensionari (peste 1.000 din anul în curs).

ANP are 15.000 de posturi, din care sunt ocupate 12.000, iar necesarul ar fi de 20.000.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns